Cum schimbi aspectul unui outfit cu ajutorul accesoriilor

Actualizat:
1 femeie cu accesorii jpg jpeg

Fie că te pregăteşti pentru o zi la birou sau o petrecere în cerc restrâns alături de prieteni, în fiecare zi trebuie să faci cele mai bune alegeri în ceea ce priveşte outfitul tău.

Un aspect important de care trebuie să ţii cont mereu este puterea pe care o au accesoriile. Ele pot defini un look şi te pot ajuta să schimbi aspectul acestuia şi să-l adaptezi la diferite evenimente. Un look casual poate deveni elegant fără a face schimbări semnificative. Acest lucru te va ajuta să cumperi mai puţine haine şi să te orientezi spre accesorii precum bijuteriile de calitate. Iată câteva sfaturi:

Bijuteriile te scot din anonimat

Accesoriile nu sunt menite doar să-ţi împodobească vestimentaţia, ci chiar să dea tonul unui outfit. Indiferent de ocazie, bijuteriile te vor aduce în centrul atenţiei şi vor schimba aspectul unui look casual într-unul elegant sau potrivit pentru o întâlnire romantică imediat după programul de muncă. Alege cercei care îţi pun în evidenţă forma feţei, mai ales în zilele în care porţi părul prins sau vrei să faci o impresie bună la prima vedere. Nu uita nici de piesele statement, care sunt menite să atragă atenţia asupra lor prin modele inedite, culori sau forme. Piesele statement pot fi purtate fără a te îngrijora dacă acestea se asortează cu outfitul, deoarece rolul lor este de a atrage atenţia şi de a-ţi pune în evidenţă gusturile sofisticate.

Combinaţiile te ajută să fii pregătită

Hainele te provoacă acum să faci combinaţii îndrăzneţe pentru a-ţi exprima felul de-a fi şi să nu te conformezi regulilor. Tocmai de aceea, probabil ai observat că există chiar trendul pantalonilor de trening purtaţi cu sandale stiletto. Combinaţiile reuşite de articole vestimentare te va ajuta şi să fii mereu pregătită pentru evenimentele la care trebuie să te prezinţi într-o ţinută casual, dar elegantă. Nu subestima nici puterea unei perechi de jeans. Aceasta poate fi purtată cu pantofi cu toc înalt sau adidaşi, ambele look-uri oferindu-ţi ceva complet diferit. Dacă te obişnuieşti cu aceste ţinute îţi va fi mult mai uşor să le ai pregătite în zilele în care ai nevoie să arăţi bine rapid.

O eşarfă îţi poate defini stilul

Eşarfele pot fi purtate şi dacă te identifici cu un stil boem, dar şi dacă eşti nevoită să porţi ţinute office la muncă. Totul stă în felul în care le porţi, ce materiale şi modele alegi. O eşarfă purtată relaxat în jurul gâtului, cu cădere şi pattern-uri care ies în evidenţă, se potriveşte unui look inspirat de mişcarea hippie sau de ţinutele mai vechi ale lui Kate Moss. În schimb, un fular subţire combinat cu o pălărie şi un palton lung te va reprezenta ca o fire stilată, dar care iubeşte să se simtă confortabil, mai ales în timpul sezonului rece. Accesoriile de orice fel te pot ajuta să te exprimi mai uşor, mai ales dacă faci alegerile potrivite în funcţie de anotimp.

Nu doar ceea ce porţi, ci şi cum porţi îţi deschide posibilitatea de a te exprima cât mai uşor. De asemenea, accesoriile precum bijuteriile trebuie alese cu grijă, fără a uita că poţi face un statement chiar şi cu un singur accesoriu.

Sursă foto: pexels.com



Recente pe Ok! Magazine

imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg