Din răţuşca cea urâtă în femeia fatală de la Hollywood. Jennifer Lawrence, superbă într-o rochie transparentă

Actualizat:
jennifer lawrence jpeg

Când a intrat în cetatea filmului se temea că nu o să fie luată în serios dacă apare în ţinute mult prea feminine şi glamuroase. Motiv pentru care a preferat să muncească din greu, să se impună mai întâi ca o actriţă serioasă şi talentată şi apoi să devină un fashion icon.

În 2012, aşa obişnuia să se îmbrace.

Ei bine, perioada mai sus amintită i-a adus numeroase critici, mulţi spunându-i că trebuie să fie mai feminină dacă vrea să primească roluri serioase, principale. Ea n-a plecat urechea, dar a reuşit. A ajuns una dintre cele mai cunoscute şi talentate actriţe de la Hollywood, având deja un Oscar în palmares. Se întâmpla pe când avea doar 22 de ani, pentru rolul din filmul ”Silver Linings Playbook”.

Acum, numele ei este cunoscut de toată lumea, motiv pentru care Jen ”îşi permite” să-şi pună frumuseţea în evidenţă, fără a exista frica de subestimare. Iar apariţia de ieri, de la Festivalul de film de la Veneţia, susţine ce am subliniat mai sus. Jennifer Lawrence a avut ieri, poate, una dintre cele mai sexy şi reuşite apariţii de pe covorul roşu dintotodeauna.

O altfel de apariţie!

Frumoasa actriţă în vârstă de 27 de ani a venit să-şi promoveze cea mai recentă peliculă, ”Mother”, la acest festival, şi a reuşit să stârnească admiraţia tuturor. În momentul în care a păşit pe covorul roşu, în acea rochie semitransparentă, toate privirile au fost aţintite asupra ei. E drept, actriţa e mai sexy ca oricând, iar alegerea vestimentară este chiar surprinzătoare, dacă e să ne gândim cum obişnuia să se îmbrace, la evenimentele hollywoodiene, la începutul carierei sale.

Mai frumoasă ca oricând!

Rochia superbă, lungă şi semitransparentă, i-a venit de minune actriţei, care pare să fi topit kilogramele în plus, pe care le avea acum câţiva ani. Iar dacă vă întrebaţi cine a semnat ţinuta, aflaţi că Jennifer Lawrence are o afinitate pentru rochiile Atelier Versace, motiv pentru care şi aseară a optat tot pentru o creaţie a respectivei case de modă.

A purtat o rochie Atelie Versace

Haideţi să vedem, aşadar, mai multe cadre cu actriţa şi superba ei apariţie de la Festivalul de Film de la Veneţia!

image image image image

foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg