Extravagante pe covorul roşu de la Met Gala 2017. Cine a epatat, cine a dezamăgit?

Actualizat:
FotorCreated jpeg

Ieri, centrul de interes al tuturor criticilor de modă s-a îndreptat către unul dintre cele mai extravagante eveniment din acest an, o explozie de fashion şi o paradă pe covorul roşu care ar fi trebuit să respecte o temă avangard dată - Comme des Garçons, caracterizată printr-un stil vestimentar extravagant, cu adevărat uimitor, original şi nonconformist. Un dress code care împinge imaginaţia stiliştilor, dar şi a vedetelor la limite şi o temă pe care nu mulţi reuşesc să o respecte. Din prea multă strădanie, unele vedete cad în extrema negativă şi umplu topul celor mai nereuşite ţinute, cu apariţii la care nu te-ai fi aşteptat niciodată. Este o mare presiune pe umerii vedetelor, care vor să păşească cu dreptul pe covorul roşu. Iată că şi anul acesta, la Met Gala 2017, am avut o mulţime de staruri neinspirate, dar şi dive care au respctat tema şi au primit nota 10. Evenimentul a adus un tribut designerului Rei Kawakubo, fondatorul companiei Comme des Garçons. Să evdem, aşadar, cine a bifat cele mai dezastruoase apariţii de pe lista invitaţilor şi cine a fost îmbrăcată extravagant, pe temă.

THANDIE NEWTON

image

Deşi această rochie asimetrică îi scoate în evidenţă silueta lui Thandie, machiajul  şi accesoriul floral din păr sunt dintr-un alt film.  Noroc că ţinuta a fost potrivită pentru tema impusă la Gala Met, tocmai pentru că nu a renunţat la aceste artificii.

SOFIA SANCHEZ BARRENECHEA

image

Acest look a arătat ca o tornadă pe covorul roşu. Cu hainele neinspirate şi încălţările nepotrivite a dat greş la acest eveniment.

Rihanna

image

Rihanna a şocat din nou la Met Gala, cu acest aspect extravagant, într-o ţinută roşu cu roz cu volumetrii. Ce-i drept a respectat tema Comme des Garçons şi ar putea ocupa locul al doilea în topul reginelor serii.

Ruth Negga

image

Ruth Negga a ales o rochie Valentino care nu a fost neapărat cea mai fericită alegere.

Katy Perry

image

Katy Perry a fost ca o mireasă în roşu. Cântăreaţa nu ia nicio temă de la acest eveniment în joacă, iar ţinutele sale sunt de-a dreptul revelatoare.  Rochia roşu ca sângele cu un voal imens şi accesorii pe cap nu a avut cum să nu fie observată de toată lumea. Ţinuta a fost personalizată de Maison Margiela şi realizată de John Galliano însuşi şi a propulsat-o pe artistă pe locul întâi - regina de la Met Gala.

HELEN LASICHANH

image

Brandul Comme des Garçons este cunoscut pentru adoptarea unor forme cât mai ciudate, însă Helen a arătat ca îmbrăcată într-un costum de sumo roşu.

Emma Roberts

image

Total pe lângă subiect. Şi Emma a marcat lista ţinutelor în roşu, de data aceasta într-o combinaţie şi mai puternică, cu o capă de blană roz. Însă ţinuta nu a respectat deloc dress-code-ul. Unde sunt volumetriilem şi suprapunerile?

Celine Dion

image

Un efect ciudat de volum în partea de sus, topul purtat de Celine Dion asemănându-se cu costumele de gimnastică. Chiar dacă este ceva extravagant pentru cântăreaţă, rochia Versace nu a fost cea mai fericită alegere pentru silueta sa.

Nicki Minaj

image

Nimic ciudat în faptul că Nicki arată mereu multă piele. Acest body cu trenă şi sandalele foarte înalte transformă acest look în unul parcă scos din cutia unei păpuşi Dracula. Noroc pentru ea că s-a mulat pe tema aleasă de organizatori.

Madonna

image

Diva pop este pregătită să plece în armată, căci rochia de tip camuflaj, accesorizată peste măsură, a fost un şoc chiar şi pentru cele mai îndrăzneţe personaje. Acest outfit de inspiraţie militară pur şi simplu nu a avantajat-o.

Sofia Richie

image

Sofia Richie a îmbinat mai multe stiluri în unul singur şi a ieşit această ţinută dezastruoasă. Rochia metalică cu decolteu adânc, jacheta de biker, colierul preţios şi geanta cu mânere n-au făcut pereche bună şi nu au nimic în comun cu creaţiile designerului Rei Kawakubo.

Solange

image

Solange Knowles ar fi putut fi un fashion icon îmbrăcată aşa pe pârtiile de ski, nu pe covorul roşu. Jacheta de fâş cu trenă a fost ceva care a depăşit orice imaginaţie.

Rita Ora

image

Şi Rita Ora a mizat pe roşu pentru această gală, numai că în rochia cu panglici a arătat ca un cadou de Crăciun pregătit pentru a fi deschis.

Donatella Versace

image

Donatella a fost ca o statuie aurie din cap până în picioare.

Janelle Monae

image

Ne-a obişnuit deja cu apariţiile extravagante în rochii extrem de încărcate şi cu o mulţime de accesorii, însă de data aceasta Janelle Monae chiar a purtat rochia potrivită la ocazia potrivită. Fusta imensă, penele şi accesoriile de pe cap îi aduc un loc în lista celor mai interesante apariţii.

Lily-Rose Depp

image

Ea a fost o prinţesă Disney pe covorul roşu de la Met Gala 2017. Rochia fucsia nu a avantajat-o.

 Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg