Festivalul de Film de la Toronto: starurile covorului roşu!
Nici nu s-a terminat Festivalul de Film de la Veneţia, că am sărit deja la un alt eveniment de anvergură, dedicat celor mai bune filme şi cineaşti la început de drum. Festivalul de la Toronto include atât filme internaţionale, cât şi gale hollywoodiene şi glamourul de pe covorul roşu. Cum s-au prezentat starurile?
Nu putem spune că vedetele au fost foarte inspirate sau hotărâte să facă senzaţie la Festival, cu ţinute strălucitoare, rafinate şi elegante, alese din colecţiile cele mai spectaculoase ale designerilor celebri. Din contră, covorul roşu a fost un mix eclectic, să spunem, de rochii cu model floral care aduceau mai mult cu ţinute de zi, clasicele costume masculine purtate de divele cinematografiei, dar şi rochii ingenioase, cu note moderne, care au împrospătat aerul zilelor de Festival la Toronto.
La categoria de bine îmbrăcate avem:
Kate Winslet a fost un star veritabil pe covorul roşu, aşa cum se aştepta audienţa să vadă la Festival şi din partea celorlalte vedete consacrate. Actriţa a purtat o rochie de gală de culoarea cărbunelui, cu trenă, semnată Badgley Mishka, la premiera "The Dressmaker", cu care pur şi simplu a impresionat!
Salma Hayek a făcut duo cu partenerul ei de film, misteriosul actor Adrien Brody, şi a purtat o rochie midi de culoarea rubinului care i-a pus în valoare bustul generos, la premiera filmului "September of Shiraz".
Penelope Cruz a ales şi ea o ţinută conservatoare, simplă, de zi, dar dintr-un material foarte interesant şi atipic. Iar modelul fustei parte peste parte chiar a făcut diferenţa faţă de alte ţinute de red carpet. Alăturarea cu pantofi nude este cât se poate de originală!
Actriţa din "Southpaw" a purtat o rochie foarte transparentă, luni, cu pattern floral detaliat, minunată de altfel şi semnată Valentino. A lăsat cam totul la vedere, însă apariţia ei este una rafinată şi de bun gust. Rachel McAdams joacă în "Spotlight", la a cărui premieră a impresionat cu această ţinută provocatoare.
Amber Heard şi soţul ei, Johnny Depp, au fost apariţia excentrică a serii de luni, tot asortaţi, tot cu actriţa seducătoare, tot cu Depp în stilul lui caracteristic.
Actriţa de numai 17 ani a fost o apariţie îndrăzneaţă şi glam la premiera de ieri a filmului "About Ray", cu o rochie cu decolteu abisal, în mixul dramatic alb-negru.
Actriţa britanică de 32 de ani, Emily Blunt, a apărut la premiera filmului "Sicario" într-o rochie foarte şic, semnată Dior, accesorizată ingenios cu sandale colorate. Un look foarte feminin!
Actriţa de 32 de ani din "House of Cards" a participat la premiera filmului "The Martian" pe 11 septembrie într-o ţinută foarte preţioasă şi originală, cu joc de patternuri, iar machiajul a fost perfect pentru a ilustra o imagine puternică şi senzuală. Ţinuta mini e semnată de marele Valentino.
Jane Fonda, o divă ca-ntotdeauna, a ales o rochie aurie extraordinar de frumoasă şi de rafinată, strălucitoare, care a pus în valoare feminitatea şi graţia cu care ne-a cucerit marea actriţă de 77 de ani. O apariţie pur şi simplu spectaculoasă la Toronto! Jane a participat la premiera filmului "Youth".
Vezi pe pagina următoare starurile mai puţin inspirate pe covorul roşu!
La categoria mai puţin inspirate, s-au numărat:
Susan Sarandon, de la care nu înţelegem deloc alăturarea de rochie simplă, atât de banală, într-o nuanţă la fel de banală, cu o pereche de botine cheap, la fel de banale.
Dakota Johnson a participat la premiera "Black Mass" cu Johnny Depp, iar rochiile cu care a păşit pe covorul roşu au părut total nepotrivite. Pe lângă rochia mini office gri pe care a purtat-o pe timp de zi, aceasta este rochia primăvăratică pe care a ales s-o poarte pe covorul roşu. Un model superb şi romantic, însă nu potrivit pentru o gală.
Elisabeth Moss a apărut la premiera "High Rise" într-o rochie mini, de piele roşie, care nu pare că se potriveşte deloc cu glamourul Festivalului de la Toronto.
Nu înţelegem ce a vrut Rachel Weisz să transmită, dar rochia ei plină de flori şi culori, cât şi materialul transparent, au conferit o imagine împopoţonată şi deloc elegantă.
Drew Barrymore a apărut pe covorul roşu într-o rochie mai banală, cu model floral, dar imaginea per ansamblu pare mai degrabă potrivită pentru un eveniment mai puţin important. Nimic special, din păcate...
Helen Mirren a fost o femeie cu o apariţie superbă la festival, într-o rochie florală cu mâneci transparente, neagră, însă nimic deosebit. Totuşi, nu putem să o încadrăm pe marea actriţă la prost îmbrăcate.
Naomi Watts şi-a făcut iar apariţia la o altă premieră de film într-un costum, de data aceasta, cu revere roşii însă materialul pare ieftin, iar cutele acestuia strică imaginea glam specifică festivalului. Şi faţă de rochiile pe care le-a purtat săptămâna trecută, e mare diferenţa!
Sandra Bullock pare că şi-a schimbat niţel stilul, fiind mai provocatoare şi mai încrezătoare, iar rochia midi neagră, cu pattern în carouri a fost şi ea inspirată! Singurul lucru de comentat este că e o ţinută de zi, nu de festival. Însă actriţa de 51 de ani arată foarte seducătoare!
Vezi pe pagina următoare starurile din primele zile ale festivalului!
Pe 10 septembrie, în prima zi a ediţiei cu numărul 40 a Festivalului de Film de la Toronto, debutul l-a făcut Jake Gyllenhaal, actorul de 34 de ani care a impresionat continuu în ultimii ani cu roluri grele (“Nightcrawler”, “Southpaw”) şi care acum promovează pelicula “Demolition”. Prezenţa lui a fost una la patru ace, pe covorul roşu, dar nu foarte sobră datorită cravatei în nuanţă burgundy şi costumului impecabil. “Demolition” se numără printre cele aproape 400 de filme care rulează în cadrul festivalului, în cele 11 zile.
El a fost acompaniat de superba Naomi Watts, care joacă, de asemenea, în această tragicomedie, şi care a ales să poarte pentru premiera filmului o rochie foarte feminină şi senzuală, în nuanţă nude, cu multe volane romantice, spatele gol şi accesorii aurii care să completeze un look de zeiţă.
Pe covorul roşu ne-am bucurat să o vedem şi pe Natalie Portman, care a bifat mai multe apariţii glam în serile dedicate festivalului, cu scopul de a promova debutul ei ca regizor şi scenarist cu pelicula “A Tale of Love and Darkness”, în care şi joacă! Frumoasa actriţă de 34 de ani a purtat o rochie midi de nuanţă lila, cu model floral şi mâneci clopot, ce a amintit de rochiile de epocă, la evenimentul caritabil ce-a deschis festivalul, pe 9 septembrie.
Dar starul a uluit şi mai mult audienţa festivalului cu rochia purtată la premiera filmului ei, de nuanţă nude, foarte elegantă, de data aceasta lungă şi preţioasă, semnată Lanvin. Ambele rochii i se potrivesc de minune lui Natalie, care dintotdeauna a avut o imagine suavă.
Şi Mischa Barton a vrut să epateze pe covorul roşu, alegând să poarte o rochie roşie ca focul, foarte seducătoare şi elegantă, destul de clasică. Ne pare rău doar că imaginea de ansamblu o îmbătrâneşte pe actriţa de numai 29 de ani, mai ales lookul de genul anilor '80 - stylingul părului în special. Mischa a apărut la evenimentul caritabil de dinaintea festivalului.
Printre alţi invitaţi ai Festivalului de Film Internaţional de la Toronto s-au numărat, în cele două zile de festival, şi Alia Shawkat, care a participat la premiera filmului în care joacă, "Green Room".
În acest film, joacă şi Patrick Stewart, iar rolul principal îl joacă Imogen Poots, tânăra englezoaică care s-a făcut remarcată în "That Awkward Moment" şi "Need For Speed". Dar nu a putut impresiona pe covorul roşu, unde s-a îmbrăcat foarte lejer, în negru din cap până în picioare. Cu toate că frumuseţea ei nu are nevoie de "artificii" fashion, gala ar fi meritat o apariţie mai elegantă.
FOTO Getty Images, Hepta, WENN.com