FOTO Mădălina Ghenea şi cele mai îndrăzneţe apariţii ale ei pe covorul roşu

Actualizat:

Când vine vorba de mândrie naţională şi Hollywood, primul numitor comun care ne vine în minte este Mădălina Ghenea. Poate nu a ajuns încă o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, însă cariera ei în actorie decurge încet şi bine. Românca noastră frumoasă a fost prezentă tot mai mult,

Când vine vorba de mândrie naţională şi Hollywood, primul numitor comun care ne vine în minte este Mădălina Ghenea. Poate nu a ajuns încă o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, însă cariera ei în actorie decurge încet şi bine. Românca noastră frumoasă a fost prezentă tot mai mult, în ultimii ani, la evenimentele cinematografice, alături de marii actori precum Jude Law sau Gerard Butler (cu cae a avut o relaţie). Modelul de numai 26 de ani a făcut furori de fiecare dată când a ajuns pe covorul roşu, cel puţin. Prezenţa ei este cu totul răvăşitoare şi elegantă, formele sale extrem de voluptuoase dându-i un sex-appeal magnetizant.

În cinstea puterii sale de seducţie şi carierei în ascensiune a româncei stabilite la Milano, Italia - a jucat în "Dom Hemingway" şi "Razza Bastarda" - am făcut o retrospectivă a celor mai seducătoare şi îndrăzneţe rochii ale sale purtate pe covorul roşu al celor mai prestigioase evenimente.

Actriţă mai ales în filmele italiene, ea şi-a consolidat cariera în film, apărând în filme precum "Dom Hemingway" (2013), alături de Jude Law, şi în "Razza Bastarda" (2012). Acum, fermecătoarea româncă de 26 de ani filmează alături de Michael Caine şi Rachel Weisz pentru viitoarea peliculă "La giovinezza".

Mădălina Ghenea, în 2011, la premiera "A Really Hot Summer", în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia.

Actriţa de 26 de ani a participat şi la evenimentul amfAR de strângere de fonduri pentru lupta contra HIV, în 2012.

Aici, la ceremonia de premiere Premi David di Donatello, în 2013.

O rochie superbă pentru petrecerea cocktail la gala amfAR, din Milano, în 2011.

Sexy şi seducătoare într-o rochie foarte îndrăzneaţă, la o petrecere Vanity Fair în 2011.

Şi la Cannes, vedeta noastră a făcut furori cu o rochie spectaculoasă, în 2012, la premiera filmului "Lawless".

Pe covorul roşu Premio Kineo din 2013.

La Festivalul de Film de la Roma, în 2012, la premiera filmului în care joacă un rol major, "Razza Bastarda".

Şi iat-o plină de culoare şi la TIFF Instyle Party, 2013.

FOTO GETTY



Recente pe Ok! Magazine

Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg
Winner okmagazine ro jpg
cum iti pastrezi culoarea parului vibranta jpg
POZA 1 jpg
NIBIRU 2026 1 jpg