FOTO Modă şi teatru, by Mihaela Drafta

Actualizat:
mihaela drafta 01 06 2012 229 jpeg

În primele zile ale lui iunie, într-un decor parizian, designerul vestimentar Mihaela Drafta şi-a prezentat cea mai recentă colecţie într-o manieră inedită, ca o piesă de teatru abstract.

În primele zile ale lui iunie, într-un decor parizian, designerul vestimentar Mihaela Drafta şi-a prezentat cea mai recentă colecţie într-o manieră inedită, ca o piesă de teatru abstract. Le Rêve Violet, creată de Mihaela Drafta, nu e doar o colecţie vestimentară. Frizând minimalismul, în tonuri de violet, negru şi auriu, ţinutele au devenit, în sine, personaje ale unei piese de teatru abstract, pusă în scenă la restaurantul Loft. Modelele au apărut purtând pelerine negre cu glugă, iar locaţia s-a transformat în sala de teatru odată cu începerea muzicii franţuzeşti.

image

Apoi, modelele şi-au lasat, una câte una, pelerinele negre, şi s-au îndreptat graţios către scenă, unde au intrat într-un rol – trei dintre ele s-au trezit într-un restaurant din Paris, unde un chelner le-a servit şampanie.

Un alt model a intrat în lumea graţioasei Maria Antoaneta, aşezându-se la toaleta de machiaj reprodusă întocmai după cea a reginei, în vreme ce alte trei modele au interpretat o clasică întâlnire între fete, moment din care n-au putut lipsi pantofii noi, cocktailurile savuroase şi cele mai recente numere ale revistelor frantţuzeşti de fashion. Ultimul model a avut rolul de a o prezenta publicului pe creatoarea colecţiei, care a fost îndelung aplaudată.

image

Visul violet s-a terminat odată cu aplauzele, iar în urma lui a rămas o colecţie capsulă de rochii de seară şi amintirea unei prezentări atipice, care i-a transpus pe cei prezenţi în cochetul oraş de pe malul Senei.

„Colecţia capsulă Le Rêve Violet, concepută pentru o seară specială Chambord, a fost ca o ultimă strofă în care vrei totul: nopţi pariziene, culoare, scenariu... Opt modele s-au transpus pentru câteva clipe într-o joaca sofisticată cu arome de zmeură neagră şi pantofi Louboutin. Rochiile au avut o linie minimalistă, cu croiuri simple şi decolteuri adânci; culorile au fost cele care înnobilează sticla de lichior Chambord: violet, negru şi auriu“, a declarat Mihaela Drafta.

image

Partenerii evenimentului au fost La Maison şi The Place Concept Store.



Recente pe Ok! Magazine

Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg