FOTO VIDEO Prânz cu vedetele nominalizate la Oscar

Actualizat:

Luni, peste 150 de nominalizaţi la premiile Oscar s-au întâlnit la un prânz, la Hotelul Beverly Hills, pentru a sărbători simplul fapt că au fost aleşi să concureze pentru cele mai importante trofee din lumea filmului.

Luni, peste 150 de regizori, actori şi nominalizaţi la premiile Oscar s-au întâlnit la tradiţionalul prânz dinainte de Oscaruri, la Hotelul Beverly Hills, pentru a sărbători simplul fapt că au fost aleşi să concureze pentru cele mai importante trofee din lumea filmului. Vedetele prezente nu au avut parte doar de relaxare şi de conversaţii plăcute la festivitatea care are loc cu 3 săptămâni înainte de Gala de pe 2 martie, dar au fost şi atenţionaţi de producătorii acesteia să nu uite să-şi menţină discursurile cât mai scurte posibil, de maximum 45 de secunde.

Starurile s-au distrat copios la prânzul nominalizaţilor la Oscar: actriţele erau nervoase cu privire la marea seară din martie, s-au fotografiat împreună cu competitorii lor la diferite categorii, s-au pupat – Sandra Bullock cu Josh Gad – şi s-au ivit la petrecere cu copiii lor – cazul lui Ethan Hawke cu fiica sa, Maya Thurman. Desigur, toţi au participat şi la fotografia de grup, la care Cate Blanchett şi-a lăsat tocurile Louboutin şi a alergat dintr-o suflare la poză.

Sună a pregătire de marile momente ale serii Galei Oscarurilor oare? Să vedem o parte dintre celebrităţile care au participat la eveniment!

Amy Adams

Click pe poză pentru mărire!

Jared Leto

Cate Blanchett

Leonardo DiCaprio

Sandra Bullock

Pharrell

Meryl Streep

Christian Bale

Lupita Nyong'o

Ethan Hawke

Bono

FOTO REUTERS, WENN



Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg