Iat-o pe fiica lui Andy Garcia, sexy în lenjerie într-un pictorial picant şi atipic!

Actualizat:
2F2FD61A00000578 3351944 image a 27 1449619504198 jpeg

Avem o nou-venită în lumea modei, iar tatăl ei este cât se poate de celebru!

Pe marele star de 59 de ani îl cunoaştem mai ales datorită asemănării izbitoare cu actorul român Denis Ştefan, deşi printre celebrele filme în care-a jucat se numără “Naşul III”, “The Untouchables” ori “Modigliani”. Acum însă avem şansa de-a o cunoaşte şi pe fiica sa, tânăr model de 24 de ani, care se regăseşte în paginile provocatoare ale revistei SliNK.

Cu toate că Andy Garcia e unul dintre cele mai rezervate şi misterioase staruri hollywoodiene, fiica lui nu pare să-i împărtăşească gândirea. Alessandra Garcia-Lorido, şi-a făcut debutul promiţător în lumea modei în 2012, iar acum reuşeşte încă o dată să stârnească admiraţie cu noul pictorial seducător, pozând doar în lenjerie intimă, în lumini roşiatice.

Alessandra este "plus-size model" şi îi iese de minune!

Partea cea mai interesantă este că fata lui Garcia este fotomodel pentru mărimi mari, adică activează pe nişa mărimilor normale ale femeilor din întreaga lume.

Fiica lui Andy Garcia pozează pentru a doua oară într-un pictorial de lenejrie intimă

Bruneta cu trăsături evident moştenite de la tatăl ei celebru şi pozează cu mândrie şi încredere în sex-appealul ei. “Acest pictorial mi-a permis să arăt câtă încredere am în mine şi că toate femeile pot fi sexy!”, a comentat modelul pentru mărimile M şi L.

image

Modelul pentru grăsuţe se simte foarte bine în pielea ei.

“Modelingul a fost o metodă incredibilă de-a fi mândră de corpul meu”.  Nu ştim ce părere are tatăl ei despre cât de mult se expune fata sa, însă credem c-ar fi mândru de reuşita ei.

Cubanezul Andy Garcia şi frumosa lui fată, pe care o are cu Marivi Lorido



Recente pe Ok! Magazine

sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png