Rochii albe şi sexy pe covorul roşu la Festivalul de Film de la Cannes 2015

Actualizat:
karlie kloss cannes jpeg

Cel mai glamuros festival de film al anului a început în plină forţă, anul acesta. Aflat la cea de-a 68-a ediţie, Riviera Franceză a atras într-un mod irezistibil cele mai frumoase staruri de la Hollywood. Însă remarcate s-au făcut 3 frumuseţi de pe podiumurile internaţionale, care au ales albul

Cel mai glamuros festival de film al anului a început în plină forţă, anul acesta. Aflat la cea de-a 68-a ediţie, Riviera Franceză a atras într-un mod irezistibil cele mai frumoase staruri de la Hollywood, care au respectat întru totul codul vestimentar – fără ţinute scandaloase, fără rochii sumare etc. - şi au epatat în presa mondenă. Însă remarcate s-au făcut şi frumuseţile de pe podiumurile internaţionale, care au ales albul sublim pe covorul roşu.

La ceremonia de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes, trei frumuseţi din lumea modelingului au cucerit covorul roşu şi bliţurile fotografilor, arătând senzaţional în rochiile lor albe, cu tăieturi seducătoare.

Karlie Kloss, tânăra de 22 de ani care este acum imaginea L’Oreal şi care a fost una din cele mai atrăgătoare modele de pe pasarela Victoria’s Secret, acum finalizându-şi studiile, a purtat o rochie/salopetă semnată Atelier Versace, foarte interesantă şi modernă. Cam multe decupaje care au lăsat la vedere multă piele, ceea ce nu prea se poartă la Cannes, dar a fost în limita bunului simţ.

image

Vezi celelalte două modele în alb spectaculos, la Cannes!

Bar Refaeli, israelianca de 29 de ani care l-a cucerit într-un timp şi le Leo DiCaprio, a fost cea mai temperată cu alegerea ei vestimentară, alegând o rochie lungă, simplă şi foarte elegantă. Chiar modestă, am spune! Noroc de accesoriile aurii pe care le-a ales pentru a-şi pune în valoare frumuseţea radiantă.

image

Şi Doutzen Kroes, frumoasa olandeză de 30 de ani de la Victoria’s Secret, a ales, ca şi Karlie, o rochie albă, lungă, dar cu tăieturi inspirate, atât pe picior, cât şi pe bust şi pe spate, pentru o notă de senzualitate.

image

FOTO GETTY IMAGES, HEPTA



Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg