Fiica lui Vladimir Drăghia, internată cu septicemie: "Am ascultat vorbele medicului aproape înghețată"
Momente cumplite pentru Vladimir Drăghia și soția lui, Alice Cavaleru. Cei doi au ajuns la spital cu fetița lor nou- născută, iar diagnosticul primit a fost unul crunt.
'Viața reală de mamă nu e ca pe Instagram, doar cu poze frumoase și multe inimioare. Viața de mamă e cu bune și rele. Viața mea cu Alegra a fost cu bune și cu rele încă de când s-a născut, dar partea mai puțin plăcută am prefera s-o țin doar pentru noi la momentul respectiv. Acum simt că pot împărtăși cu voi lucrurile groaznice prin care tocmai am trecut. Mi-a luat ceva timp să mă adun și să fiu pregătită să povestesc. Nici măcar prietenilor sau mamei mele nu am putut să le spun, pentru că simpla încercare de a pune în cuvinte, mă făcea să retrăiesc momentele alea dureroase.
Când avea Alegra două săptămâni, într-o seară, pregătind-o pentru somn, am sesizat că are fața umflată rău pe o parte. L-am anunțat pe Vladimir că plec la spital cu ea și am ieșit imediat pe ușă. A urmat cea mai lungă și urâtă noapte pe care o poate avea o proaspătă mămică. M-am internat cu ea în spital spre dimineață, după o noapte de așteptare. Făcuse o infecție pe glanda salivară. Diagnostic: parotidită infecțioasă, lucru foarte rar întâlnit la un bebeluș atât de mic”, povestește Alice.
Calvarul era însă abia la început. Micuța a început rapid tratamentul.
“A doua zi, de dimineață, a început tratamentul cu antibiotic. Au fost momente grele care au părut o veșnicie și am simțit că am fost nevoită să mă lupt pentru fiecare clipă din acea noapte. Vladimir venea zilnic cu schimburi pentru noi, mâncare și tot ce aveam nevoie. Am făcut-o posibilul să rămân puternică pentru ea și să nu pierd laptele. Zilele treceau greu, nopțile și mai greu, dar măcar ea se simțea din ce în ce mai bine.
După cinci zile de tratament, cu o zi înainte să plecăm acasă, au venit rezultatele analizelor: septicemie. Infecția ajunsese în sânge. Urma să mai stăm șapte zile în spital. Alegra trebuia să primească un alt antibiotic conform antibiogramei. Am ascultat vorbele doctorului aproape înghețată".
Gândurile o duceau pe Alice și către fetița de acasă.
"Îmi doream doar să fie ea suficient de puternică să treacă cu bine peste acest hop. După ce a ieșit doctorul din salon, m-am dezmeticit și am realizat că asta înseamnă încă șapte zile fără Zora. Am simțit cum mi se rupe inima în două. Să fii mamă de doi copii și să poți sta doar lângă unul. Am cedat și în sfârșit am plâns. Mă simțeam captivă în acel salon, mă temeam mi-am pentru binele puiul meu mic și pentru inima frânta a celui mare.
Știu prea bine ce înseamnă dorul de mamă. M-am privit în oglindă și am văzut că făcusem o reacție urâtă pe piept, gât și maxilar, ca un fel de erupție. Atunci mi-am dat seama că trebuie să-mi revin, să fiu puternică, pentru că doar așa vom trece cu bine peste. Intuiția mi-a spus să plecăm din spital. Antibioticul trebuia administrat dimineața și seara într-o perfuzie de o oră și ceva, așa că m-am gândit că am putea pleca acasă dacă aș găsi unde să mergem pentru administrarea tratamentului de două ori pe zi.
Vladimir mi-a spus că are încredere în orice decizie aș lua, așa că am dat câteva telefoane și am primit încurajările de care aveam nevoie pentru a merge mai departe. Am fost norocoasă că am reușit să ajung la oamenii care mă puteau ajuta, iar a doua zi, când a venit doctorița care se ocupă de cazul Alegrei și m-a susținut și mi-a spus că așa ar face și ea.
Am mers acasă, dar nu a fost deloc ușor. Zora răcise destul de rău între timp și trebuia să am mare grijă de ea. Alegra fiind deosebit de sensibilă în perioada administrării tratamentului. Am mers la tratament în fiecare dimineață și seară șapte zile, iar într-un final rezultatele au ieșit bine'', mai spune Alice Cavaleru.
