Fiul lui Laurenţiu Reghecampf se iubeşte cu Asiana Peng, gimnasta care a rezistat la "Survivor" şi care, în trecut, s-a războit cu Belu şi Bitang

5 august, 2021
25 asiana peng se iubeste cu luca reghecampf 7 jpg jpeg

Sportiva de origine asiatică a făcut o figură frumoasă în Republica Dominicană, fiind obişnuită cu regimul auster de la Izvorani, unde a fost ţinta discriminărilor repetate.

Mare parte a publicului o cunoaşte pe Asiana Peng (20) după prestaţia ei la "Survivor", cel mai dur reality show de televiziune, filmat în Republica Dominicană şi difuzat la Kanal D. Fosta gimnastă a făcut parte din primul lot al Faimoşilor, în primul sezon al show-ului, produs în 2020, chiar la începutul pandemiei, iar rezistenţa sa timp de luni bune în condiţiile dure din Dominicană i-a uimit pe mulţi. Nu însă şi pe familia ei, care ştia cât de multe poate să îndure Asiana, după ce anduranţa ei fusese testată la Izvorani, pe vremea când se antrena la lotul naţional de gimnastică.

23 86368969 127940308748026 1041001966907424768 n jpg jpeg

Din păcate, în ciuda celor 50 de medalii câştigate, multe la bârnă şi la sol, Asiana Peng a trecut printr-o adevărată dramă cu sportul, atunci când a fost eliminată din lotul de gimnastică în 2015, episod după care mama sa, Silvana Peng, a transmis o scrisoare deschisă adresată ministrului Tineretului şi Sportului. Mama sportivei susţinea că întregul lot aflat la Izvorani a fost supus experimentelor. „Fiica mea, după gheaţă, a fost pusă să alerge cu saci în picioare. Li s-au sustras telefoanele temporar, antrenorii au cotrobăit prin bagajele personale ale gimnastelor şi au sustras lucruri personale (fiicei mele ceai şi lămâi). Înfometare, umilinţe prin vocabular neadecvat, lipsa vacanţelor, jigniri, diferenţieri făcute între gimnaste pe toate planurile, şi multe alte forme inumane de presiuni. Asta se întâmplă acolo. Într-o Românie coruptă, rasismul şi discriminarea domnesc în gimnastica feminină. Aştept destructurarea sistemului mafiot!”, a scris Silvana Peng.

16 185945727 4618259011524513 7545373590152785969 n jpg jpeg

La acel moment, Asiana Peng, care avea 15 ani, a povestit pentru Ilfov Sport despre experienţa ei din cantonamentul de la Izvorani.

"Cât poţi să duci? Vorbeau urât, nu vă spun, că mă revolt iarăşi. Mă tot întrebam de ce eu, o mână de fată?, şi nu eram nici cea mai slabă din echipă, ori poate că eram, nu ştiu, dar de ce nu m-au trimis acasă? N-am găsit răspunsul la modul lor de comportament… Îmi intrase în cap ideea să fug din cantonament, nu mai puteam îndura, dar îmi reveneam şi-mi spuneam că nu puteam lăsa totul baltă, dragostea pentru gimnastică învingea întotdeauna. Nu i-am spus niciodată mamei să vină să mă ia, doar la ultimul concurs, când m-au trimis în Franţa, după ce m-au anunţat că am rămas pe dinafara lotului, am sunat-o pe mama şi i-am spus că nu vreau să merg, pentru că şi atunci Adela Popa îşi bătea joc de mine şi vorbea cu subînţeles că n-o să mai fiu la lot. Eram dărâmată psihic, şi fizic, dat tot m-am comportat onorabil. Aş fi vrut să vă spun o poveste frumoasă, dar nu am nicio amintire plăcută din acel lot de la Izvorani, poate doar o prietenie ciudată cu o ciupercă, în faţa căreia îmi vărsam năduful… De îndată ce am ajuns la Izvorani, am înţeles că nu mai sunt stăpână pe viaţa mea, că nu mai decid eu aproape în nicio problemă, că sunt a nimănui, o gimnastă fără drepturi, doar cu obligaţii: nu mai aveam părinţi, îi vedeam foarte rar şi nu aveam voie să le spun nimic, din ceea ce se întâmpla în sala de antrenament; nu mai aveam prieteni, pentru că îmi luau telefonul, îl controlau şi n-aveam nicio altă metodă de comunicare; nu mai aveam timpul meu, în care să fac ce vreau; iar alimentaţia lipsea, uneori, cu desăvârşire – aici am aflat că poţi să şi mori de foame, aici mi-am pierdut şi cunoştinţa, din lipsa hranei şi multe dintre noi ne-am lovit şi ne-am accidentat, pentru că eram ameţite de nemâncare”, a povestit gimnasta pentru Ilfov Sport.

18 117301102 3757344397615983 173323998597605784 n jpg jpeg

După ce Silvana Peng a făcut cunoscut cazul fiicei sale, i-a denunţat la DNA pe antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang, alături de Federaţia de Gimnastică, pentru abuz în serviciu, şi la Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării, pentru rele tratamente şi rasism. În replică, a fost dată în judecată de Federaţia Română de Gimnastică pentru calomnierea foştilor şefi ai Federaţiei şi antrenorilor de la lotul olimpic, cerând în instanţă despăgubiri de 100.000 de euro. Dar, în ianuarie 2019, familia gimnastei a avut câştig de cauză.

Acum, Asiana Peng a lăsat în urmă acel episod dureros şi se bucură din plin de viaţă, e la fel de agilă, şi-a descoperit feminitatea, adoră maşinile sport şi, după ce a încheiat relaţia pe care o avea cu un student la Medicină (vezi aici mai multe), acum face cuplu cu Luca Reghecampf, fiul cel mare al lui Laurenţiu Reghecampf.

11 fosta gimnasta care i a luat mintile lui luca reghecampf cu cine se iubeste fiul antrenorului universitatii 21 jpg jpeg

Şi, deşi Luca Reghecampf locuieşte în Germania, alături de mama lui, Mariana Pfiefer, asta nu-i împiedică pe cei doi tineri îndrăgostiţi să-şi trăiască povestea de dragoste. Recent, cei doi au plecat împreună în Italia, în zona Alpilor, în prima lor vacanţă de cuplu, însoţiţi de mama lui Luca.

Relaţia lor a fost confirmată şi de mama Asianei: „Da, Asiana este împreună cu Luca şi este foarte, foarte fericită cu el. Eu le doresc tot binele din lume şi niciodată nu o să mă amestec în viaţa sentimentală a fetei mele”, a declarat Silvana Peng pentru Fanatik



Recente pe Ok! Magazine

geaca dama iarna jpg
Provocările premenopauzei  Impactul asupra somnului și metode de relaxare jpg
Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg
5 stiluri de design care se potrivesc perfect cu o bucătărie open space jpg
Ghid de intretinere pentru prelungirea vietii masinii de spalat jpg
Cum să alegi aparatul de vidat potrivit pentru nevoile tale jpg
Cum să îți planifici călătoria perfectă cu ajutorul unui serviciu de închirieri mașini jpg