FOTO Anamaria Ferentz şi-a sărbătorit ziua de naştere în America în braţele unui nou iubit

Actualizat:
1 anamaria ferentz zi de nastere in america cu noul iubit 6 jpg jpeg

La 46 de ani, fosta solistă a trupei Demmo trăieşte o nouă iubire.

De 11 ani încoace, Anamaria Ferentz a dat viaţa din România pe traiul în Statele Unite, făcându-şi un rost în California, unde a lucrat ca profesoară de canto ori ca agent imobiliar. Totodată, n-a renunţat la cariera artistică, având recitaluri în limba română sau engleză la tot felul de evenimente private ori festivaluri ţinute în diferite oraşe.

Până de curând, Anamaria Ferentz nu era implicată în nicio relaţie şi spunea că "Îmi este bine aşa cum sunt şi nu fac compromisuri doar de dragul de a fi cu cineva. Din contră, îmi e foarte bine singură şi am devenit şi mai selectivă decât eram", după cum declara chiar anul trecut, de ziua ei, în exclusivitate pentru OK!.

Dar iată că, la fix un an după aceste mărturisiri, Anamaria Ferentz trăieşte o nouă iubire alături de un american, pe care l-a prezentat fanilor internauţi cu ocazia zilei de naştere sărbătorite la New York.

"Cea mai frumoasă zi de naştere, cea mai tare vacanţă, cel mai bun timp petrecut cu oamenii mei preferaţi în oraşul meu preferat, New York! Mulţumesc, iubitule", a scris fosta solistă a trupei Demmo pe contul de Instagram, adăugând etichetele #superrecunoscătoare, #superiubită, #superbinecuvântată, #superfericită.

5 anamaria ferentz zi de nastere in america cu noul iubit 4 jpg jpeg

Împreună cu noul partener şi cu alţi doi prieteni, Anamaria şi-a serbat ziua de naştere în clubul Blue Note, aflat la înălţime, unde cina a fost însoţită de o superbă panoramă a metropolei americane, dar şi de un excepţional recital al lui Chris Botti, un muzician de jazz premiat la Grammy.

Deşi nu-i place frigul şi ar prefera să trăiască o vară nesfârşită, artista adoră New York-ul şi s-a bucurat din plin de săptămâna petrecută la New York, alături de iubitul ei. “Mă bucur de locurile mele preferate în Manhattan, show-uri pe Broadway, cumpărături, bineînţeles, dar mai ales de timpul de calitate petrecut împreună. Atmosfera de sărbători este superbă aici, cea mai frumoasă din toate locurile vizitate până acum, de aceea mă întorc cu drag ori de câte ori am ocazia, mai ales că am şi prieteni dragi aici”, a mărturisit Anamaria Ferentz pentru click.ro.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg