Fratele Monicăi Anghel a slăbit spectaculos. Ce regim a adoptat

Actualizat:
7 alex anghel jpg jpeg

A urmat un regim strict, iar rezultatele sunt spectaculoase. Pentru a arăta cât mai bine pe scenă, Alexandru, fratele Monicăi Anghel, a slăbit opt kilograme şi jumătate în două luni.

“Am reuşit să slăbesc cu disciplină şi dorinţa de a arăta mai bine, astfel că am ţinut un program constant cu antrenamente fizice şi alimentaţie sănătoasă. Mă simt mai bine când am un mod de viaţă sănătos”, mărturiseşte el.

6 alex jpg jpeg

Alexandru este un pictor talentat. Concurentul de la Te cunosc de undeva a pus prima dată mâna pe o pensulă la vârsta de trei ani. Primele sale picturi înfăţişau personaje de desene animate. În timp a realizat sute de tablouri, pe care le vinde sau le expune la Grădina Şevaletelor, locul din Bucureşti destinat copiilor de care se ocupă.

“Sunt zile în care energia creativă, bucuria de a picta sunt la cote maxime. Mă conectez exclusiv la activitatea din atelier şi ies lucruri foarte frumoase. Subiecte găsesc oricând, oriunde, dintr-un film, o carte, un apus, un răsărit, o discuţie, o persoană… Tablourile le vând, le păstrez pentru Grădina Şevaletelor sau le dăruiesc”, mai spune el.

4 tablouri alex 1 jpg jpeg

Alexandru Anghel, care în această toamnă va face pereche cu sora sa, Monica Anghel, la Antena 1, la Te cunosc de undeva!, spune că şi-a descoperit talentul muzical acum 10 ani, la un club de karaoke. Puţin timp după aceea a urcat pe scenă alături de sora sa şi de maestrul Ionel Tudor.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg