Gemenii lui Amal și-ai lui George Clooney, fotografiați în vacanță cu faimoșii lor părinți

Gemenii Alexander și Ella Clooney au, deja, cinci ani. Copiii lui George Clooney și-ai superbei sale soții, Amal Clooney, au fost ținuți destul de departe de ochii curioșilor, însă ieri, aceștia au fost surprinși de paparazzi alături de părinții lor.

Agenția de presă care a vândut mai departe pozele le-a acoperit, însă, fețele micuților, ca urmare a presiunilor mamei lor, de profesie avocat.

amal clooney profimedia 0708671223 jpg

Amal, George și copiii lor au fost fotografiați coborând din barca lor într-o localitate din zona lacului Como, Moltrasio, acolo unde cei patru au luat cina în familie. 

În vârstă de 44 de ani, Amal Clooney a afișat o siluetă foarte suplă, soția actorului de la Hollywood purtând un ansamblu format dintr-o bustieră și pantaloni lungi și largi, foarte șic, și o pălărie de paie. 

George a fost îmbrăcat mult mai casual, în haine deschise de vară, acesta fiind un gentilom adevărat, ajutându-și soția și copiii să coboare din barcă pe ponton.

Născuți în anul 2017, gemenii Ella și Alexander au crescut foarte mult și sunt acum doi copii frumoși și privilegiați, care, după cum putem observa, își petrec verile alături de părinții lor, în peisajul feeric al Lacului Como din Italia, acolo unde George deține o proprietate.

Este cât se poate de evident că George Clooney și frumoasa lui familie trăiesc cu adevărat la bella vita în patria adoptivă a celebrului actor american, Italia.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg