Gestul pe care Joseph Hadad îl face în amintirea soţiei sale. Cheful o va avea alături pe fiica sa

Actualizat:
4 sa9 jpg jpeg

Reţeta pe care o va prezenta Joseph Hadad în faţa concurenţilor de la MasterChef, astăzi, are în spate o poveste emoţionantă.

Preparatul îi aduce aminte de soţia sa, care s-a stins din viaţă în urmă cu câţiva ani. „Reţeta asta… nu mă ating de ea, fiindcă nu vreau să revină amintirile. Este prima zi, după 13 ani, când o fac. Este foarte emoţionant pentru mine”, a spus juratul, înainte de a izbucni în lacrimi.

Concurenţii vor fi extrem de emoţionaţi de cele auzite. „Eu mă gândeam că e reţeta mamei lui, iniţial. Când a spus soţie… nu mai aveam cuvinte”, va spune Adrian Neagoe. „Eu nu îmi pot imagina viaţa fără iubita mea, Ana. Cred că doare foarte mult”, va adăuga Marco Genna.

Pentru Joseph Hadad, punctul culminant al serii va fi momentul în care Foa o va aduce în platou pe Lipaz, fiica sa cea mică. „Dă şorţul jos şi vino acasă! Mi-e dor de tine!”, îi va spune aceasta tatălui său. Hadad şi Lipaz vor găti împreună în proba de la testul sub presiune, în urma căreia unul dintre concurenţi va pleca acasă.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg