Gheorghe Visu, premiat la Sarajevo FOTO/VIDEO

Actualizat:
Gheorghe Visu castigator Sarajevo jpeg

Actorul român a fost vedeta festivalului de film bosniac, plecând acasă cu premiul pentru cel mai bun actor.

image

Gheorghe Visu a câştigat, sâmbătă seara, trofeul „Heart of Sarajevo”, acordat de Festivalul de film de la Sarajevo celui mai bun actor. Gheorghe Visu a fost recompensat astfel pentru rolul din producţia „Câini”, în regia lui Bogdan Mirică. Acesta este al doilea premiu pe care acest film îl câştigă la Sarajevo, după ce a luat şi Menţiunea Specială a Juriului.

În filmul "Câini", Gheorghe Visu revine pe marele ecran cu un rol impresionant. Lui i se alătură Vlad Ivanov, Dragoş Bucur, Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Caşcaval şi Constantin Cojocaru.

image

„Mă bucur enorm că Gheorghe Visu a obţinut premiul pentru cel mai bun actor la Sarajevo. Faptul că pentru rolul ăsta a slăbit 27 de kilograme a devenit de-a lungul interviurilor un fel de anecdotă - dar pentru mine, care l-am văzut cum s-a lăsat locuit de personaj de-a lungul filmărilor, e mai mult decât atât. A fost dedicat 100% şi pentru asta nu pot decât să-i fiu recunoscător. Bineînţeles, mă bucur dublu şi pentru că filmul a luat Menţiunea Specială a Juriului -  în 2014, în programul Cinelink în Sarajevo, producătoarea Marcela Ursu şi cu mine i-am cunoscut pe producătorii francezi fără de care Câini nu ştiu dacă ar fi fost posibil”, a comentat regizorul Bogdan Mirică.

O combinaţie de thriller, film noir şi western modern, cum l-au descris criticii, pelicula spune povestea lui Roman, un tânăr de la oraş, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moştenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moşiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzaţie generală de ameninţare pluteşte în aer.

Filmul "Câini" va fi proiectat în lunile următoare în festivaluri din Canada, Danemarca, Israel, Italia, Portugalia, Suedia sau Spania. Filmul va fi distribuit în România, din 23 septembrie.

image

Filmografia lui Gheorghe Visu cuprinde peste 40 de roluri în filme şi seriale, printre care "Toate pânzele sus", "Faleze de nisip", "Să mori rănit din dragoste de viaţă" şi telenovela românească "Inimă de ţigan". De peste 20 de ani, actorul poate fi văzut şi pe scena Teatrului Mic din Bucureşti.

Premiile câştigate la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo se adaugă celorlalte obţinute deja: Premiul criticii – FIPRESCI pentru secţiunea Un Certain Regard la Cannes şi Trofeul Transilvania la TIFF 2016. În faza de proiect, Câini a câştigat Premiul ARTE International Relations în cadrul CineLink, la Sarajevo 2013.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg