Grădina ta arată bine? Iată câteva recomandări care o vor scoate din tipare

gradi jpg

Odată cu sosirea sezonului cald ai început să te gândești cum să-ți amenajezi grădina în cel mai potrivit mod, pentru a-ți crea propriul spațiu de relaxare și deconectare cotidiană. Beneficiile timpului petrecut în grădină sunt nenumărate, fiind o sursă de sănătate, de eliberare a stresului, chiar și de distracție, alături de familie și prieteni.

Știm că există o multitudine de variante, dar este foarte important ca această oază de liniște să te reprezinte și să te inspire. De la plantele alese, până la decorațiuni, poți aduce o amprentă a unicității tale, chiar în grădina ta.

Iată câteva idei care îți vor stârni creativitatea și te vor ajuta să ai o grădină originală

  1. Alege în ce stil dorești să-ți decorezi grădina

Dacă locuiești în apropierea unui oraș, dar vrei să te simți ca în grădina bunicii, este recomandat stilul rustic. De fiecare dată când îți vei bea cafeaua în grădină, acest stil îți va trezi cele mai plăcute și liniștitoare amintiri. În cazul acesta, lemnul, piatra, împletiturile din paie, sunt doar câteva elemente tradiționale. Pentru un plus de relaxare, poți adăuga un balansoar de grădină de la Hornbach.ro, unde îți poți citi cartea preferată. Dacă acest stil simți că stilul rustic nu te caracterizează, poți opta pentru o grădină exotică, boemă sau modernă.

  1. Alegerea unor culori și elemente îndrăznețe

În cazul în care nu te poți decide la un anumit stil bine definit, dar vrei să ai o grădină care să te reprezinte, poți alege să recondiționezi articole mai vechi. Cum poți face acest lucru? Este foarte simplu și la îndemâna oricui. Alege un scaun mai vechi, o masă sau orice articol potrivit pentru spațiul exterior, apoi vopsește-l în culoarea favorită sau decorează-l, așa cum simți că te reprezintă. Te vei distra în timp ce îți vei recondiționa produsele mai vechi, dar vei adăuga și un plus de originalitate spațiului tău.

  1. Plantează florile favorite

Este primul lucru la care ne gândim atunci când vorbim despre o grădină. Pe lângă importanța aerului curat, a relaxării, dar și a întâlnirilor cu prietenii sau familia, florile sunt un element esențial pentru grădina noastră. Trandafirii, zambilele sau liliacul vor aduce prospețime. Acestea sunt doar câteva exemple, iar tu decizi ce plante ți se potrivesc. Pentru mai multe detalii și idei, te poți inspira de aici.

  1. Organizează un spațiu de agrement pentru întâlnirile cu prietenii

Pentru că sezonul cald ne duce cu gândul la savurarea înghețatei, a unor băuturi răcoritoare sau la organizarea unui grătar, alături de membrii familiei, dar și a prietenilor, este de preferat să dispui și de un spațiu amenajat pentru aceste activități, pentru un plus de distracție, în grădina ta. Astfel, veți putea organiza seri cu tematică, vă veți distra și relaxa cu toții.

Așadar, fie că pui accentul pe un anumit stil, îți alegi anumite plante, elemente decorative sau diferite moduri de amenajare, este esențial să te simți confortabil, inspirat și revigorat, în grădina visurilor tale.

Sursa foto: unsplash.com



Recente pe Ok! Magazine

primark scallop embellished waistcoat 16 eur18 ron90 pln80 czk470 primark stripe midaxi smock dress 20 eur22 usd30 ron110 pln95 czk570 ref2352843 jpg
HVD Reina cover  jpg
placa Heal the World adusă de Michael Jackson la București jpeg
Poza 1 jpg
1781690597 fEF4 jpg
pexels czapp arpad 3647289 11010066 jpg
okmagazine ro pexels rdne 12323034 jpg
okmagazine ro (4) jpg
pexels karola g 6957154 jpg
NIBIRU  Promenada
okmagazine ro pexels thelazyartist 1667506 jpg
Kaufland Untold jpg
Fatete dentare fara pilire cand sunt posibile si ce trebuie sa stii jpg
yzzy macbook pro jpg
1 Beach, Please! 2025 jpg
salon jpg
imagine principala jpg
therme jpeg