Îi place să fie fit! Emmanuel Macron e mai sportiv decât Klaus Iohannis

Actualizat:

Nu e suficient doar să fii preferat în sondaje, ci trebuie să și reziști fizic ritmului halucinant pe care îl presupune un mandat prezidențial. Iar șeful statului francez pare genul de competitor de cursă lungă.

Emmanuel Macron, mai sportiv decât Klaus Iohannis   Soazig de jpg

Nu e deloc ieșit din peisaj să vezi un președinte alergând dimineața, mergând la schi sau înotând, cu alte cuvinte fiind preocupat de condiția fizică la fel de mult ca de statutul politic. Și asta pentru că programul unui șef de stat presupune o agendă încărcată, cu ședințe, vizite, deplasări dese peste hotare, schimbări bruște de peisaj și de fus orar, care pot da peste cap și cel mai sănătos organism. Iată de ce zicala „mens sana in corpore sano” se potrivește perfect fișei postului, iar cei care o iau în serios au numai de câștigat.

Desigur, l-am văzut și pe președintele României, Klaus Iohannis, dând un astfel de exemplu, atunci când a ieșit la plimbare pe bicicletă, urmat de staff-ul de securitate, când a mers să schieze, să dea o pasă la tenis ori când a urcat pe munte în vacanță - chiar și recent! 

Și da, poate destul de puțini președinți iau în serios mișcarea fizică - pe fostul președinte american Donald Trump, de exemplu, nu l-am văzut decât la golf, în timp ce predecesorul său, Barack Obama, obișnuia să alerge, să înoate, să joace baschet și golf. Însă ne bucurăm de fiecare dată când vedem că un om politic e disciplinat în viața sa personală.

Și trebuie să recunoaștem că, deși Emmanuel Macron a fost mereu prezentabil, nu ni-l închipuiam să dedice atâta timp sportului. Președintele Franței a fost surprins de fotografa sa oficială, Soazig de la Moissonnière, făcând tot felul de activități sportive în timpul vacanței petrecute la Fort de Brégançon - destinația tradițională estivală de vacanță a tuturor șefilor de stat francezi - și, după felul în care arată fără tricou, dar și după multitudinea de activități, bănuim că e ceva intrat în rutina sa săptămânală.

Așa se face că Emmanuel Macron a fost pozat în timp ce alerga, înota, sărea coarda, trăgea „la rame” la un aparat de fitness ce imită mișcările de caiac-canoe, făcea paddleboarding și se plimba cu bicicleta. Cel mai mult, președintele francez preferă mișcarea în aer liber, dar suntem siguri că, în afara vacanței, foarte rar se întâmplă să o facă, fiind necesară o securitate sporită.

Emmanuel Macron la Fort de Bregancon    Soazig de la Moissonniere  Presidence de la Republique (6) jpg

Felicitations, monsieur! Aveți un tonus bun la cei aproape 46 de ani și acum vedem și noi ce vede doar în privat madame Brigitte Macron.

FOTO: Soazig de la Moissonnière / Présidence de la République, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg