Ilinca Vandici și-a dus băiețelul în vârstă de șase ani într-o vacanță exotică

Actualizat:

Ilinca Vandici i-a făcut băiețelului ei, Zian, o surpriză, petrecând împreună o mini-vacanță în însoritul Dubai.

Girafele au reprezentat atracția pricipală la Dubai safari park

Între filmările pentru emisiunea ”Bravo, ai stil”, de la Kanal D2, vedeta a urcat în avion alături de fiul ei în vârstă de șase ani cu direcția Dubai.

”Zian adoră aventura, parcurile de distracții și, după experiența Disneyland, de acum câteva luni, mi-am dorit să mergem împreună într-o nouă expediție, așa cum ne place nouă să spunem, dar, de această dată, într-o destinație caldă, care să ofere mult mai multe atracții pentru copii. Am ales Dubai, după ce m-am documentat ce poți face acolo cu un copil de vârsta lui. Am avut doar patru zile la dispoziție, din pricina filmărilor pentru emisiune, dar au fost pline de momente unice de care ne-am bucurat foarte mult”, spune Ilinca Vandici.

În cele patru zile petrecute în Dubai, Ilinca și Zian au mers la trei parcuri de distracții acoperite, au vizitat The Green Planet, o replică a unei păduri tropicale, și Dubai Safari Park, o grădină zoologică imensă, unde care te poți plimba cu autobuzul printre animale, ca într-un safari adevărat.

”Sunt foarte recunoscătoare că reușesc să ii ofer lui Zian momente unice și amintiri de neuitat. Sunt fericită că, alături de el, și copilul meu interior se bucură de aceste clipe minunate și, astfel, mi se pare că reușesc să rescriu povestea propriei copilării”, povestește Ilinca Vandici.

Vedeta mărturisește că intenționează să revină în Dubai în curând, atunci când va avea mai mult timp liber, pentru a petrece, alături de familie, o vacanță mai îndelungată, având deja pe listă noi și noi atracții potrivite pentru Zian.

”Au fost patru zile superbe, pline de momente unice de care ne am bucurat din plin până când, efectiv, am căzut epuizați în fiecare seară, iar dimineața abia așteptam să răsară soarele pentru a pleca într-o nouă aventură”, încheie vedeta.

Foto: arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg