Încă un „Terminator“ pentru Arnold

Actualizat:
arnold schwarzenegger the terminator linda jpeg

Când credeam că a terminat-o cu filmele de acţiune şi cu cinematografia, în general, Schwarzenegger ne face surpriza să revină pe marile ecrane.

Când credeam că a terminat-o cu filmele de acţiune şi cu cinematografia, în general, Schwarzenegger ne face surpriza să revină pe marile ecrane.

S-a pensionat din viaţa politică, dar nu şi din cea actoricească. Iar la cei 65 de ani ai săi, actorul Arnold Schwarzenegger, are de gând să continue să joace personajul său de top, cyborgul din „Terminator“, confirmând că va apărea în distribuţia producţiei "Terminator 5", programat pentru ianuarie 2014.

El duce, astfel, mai departe istoria acestui erou, începută în 1984, şi continuată în 1991 şi 2003.

image

El nu a jucat însă în cel mai recent film din această serie, cel de-al patrulea, "Terminator - Salvarea", lansat în 2009, întrucât în acea perioadă renunţase la actorie şi ocupa funcţia de guvernator al statului California.

Filmul din 2009 i-a avut în rolurile principale pe Christian Bale şi Sam Worthington şi a fost singura peliculă din franciza "Terminator" în care nu a jucat Schwarzenegger.

image

Lungmetrajul

va fi produs de Annapurna Pictures, compania care a produs şi pelicula

, nominalizat la Oscar în 2013, şi de Skydance Productions.

image

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg