INNA, primul concert în România, în 2016, la restaurantul NUBA

Actualizat:
afis INNA Nuba jpeg

Pentru că aşa un subiect monden nu putea fi trecut cu vederea tocmai de către noi, am decis să vă anunţăm de cel mai exclusivist party din această vară, ce va avea loc joi în capitală.

image

După cum ne-a obişnuit înca din iarnă, restaurantul NUBA susţine o serie de petreceri săptămânale începând de miercuri şi până sâmbătă inclusiv astfel în cât NUBA a câştigat titlul de cea mai în vogă locaţie; cel mai căutat lounge-restaurant având cu certitudine cel mai mare număr de vizitatori săptămânali atât din rândul restaurantelor bucureştene cât şi de la malul mării, numărul total de clienţi ajungând aproape de 2500 pax / săptămână.

Joia aceasta, NUBA a decis să scrie istorie şi să aducă pe şceană pentru prima dată în 2016 în România, poate cel mai cunoscut cântăreţ român al tuturor timpurilor, INNA, alături de trupa şi dansatorii săi iar show-ul se anunţă a fi unul cu totul spectaculos.

image

Aşa cum probabil ştiti deja, petrecerile NUBA încep undeva după apusul soarelui, în jurul orei 22:00, debutează cu o cină asian-fusion precum specificul restaurantului iar mai apoi uşor uşor atmosfera devine vibrantă datorită dj-ului rezident, Dj UNKnown, muzica creşte în intensitate datorită, spiritul de petrecere începe să plutească în aer iar în cel mai hot moment al serii veţi avea parte de această surpriză din parte organizatorilor, concertul INNA.

Că tot am amintit de preparatele asian-fusion, trebuie să vă mărturisim că Chef Cătălin Petrescu ne-a declarat că a lucrat intens la reţete şi modul de preparare iar meniul nou deschisei terasa de vară de pe lacul Herastrau satisface orice exigenţă fiind cu mult îmbunătăţite faţă de perioada de deschidere a primei locaţii din zona Nordului.

Aşadar, totul la superlativ şi după cum v-am spus nu aveam cum să nu vă atragem atenţia asupra unui aşa eveniment într-o asa locaţie cu un renume de proporţii



Recente pe Ok! Magazine

4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg