Însemnări din culise: Descoperă ce vedete și-au publicat jurnalele

Actualizat:
carte5 jpg

Mai ții minte zilele de liceu în care obișnuiai să-ți notezi într-o agendă personală, ferită de ochii lumii, întâmplările interesante petrecute în clasă, poezii de dragoste sau versurile melodiilor tale preferate?

Îți vine să crezi sau nu, acest lucru încă se mai practică și astăzi! În format digital sau pe clasicele caiete A4 pe care le găsești pe librăriajunior.ro, scrierile de tip memorialistic sunt benefice chiar și după vârsta adolescenței, deoarece ajută la identificarea și îndeplinirea obiectivelor, îmbunătățesc memoria și șlefuiesc abilitățile de comunicare. Având în vedere avantajele, nu e de mirare de ce unele celebrități aleg această metodă pentru a se elibera de stresul acumulat trăind în lumina reflectoarelor. 

Iată 3 vedete ale căror jurnale au fost publicate:  

1. Michelle Obama  

Cu o mână așezată delicat pe față și cu un zâmbet radiant – așa poza Michelle Obama în 2018 pentru coperta cărții ei, „Becoming”. Volumul este unul dintre cele mai îndrăgite autobiografii, popularitatea fiind datorată stilului direct cu care ea și-a prezentat viața.

Cu toate că autoarea a fost prima doamnă a Statelor Unite timp de 8 ani, cartea nu se axează pe domeniul politicii. Folosindu-și jurnalul pentru a reda experiențe de viață valoroase, Michelle a reușit să transmită niște idei care rezonează cu toată lumea, indiferent de orientarea politică sau statutul social, spre exemplu depășirea obstacolelor.

2. Matthew McConaughey

Actorul principal din „Interstellar” a lansat în 2020 volumul „Greenlights” pe care îl caracterizează încă din primele pagini drept o carte de memorii aparte. Tot la început, el dezvăluie că amintirile sale n-ar trebui să joace un rol moralizator, însă memoriile lui demonstrează faptul că succesul poate fi atins, în ciuda evenimentelor nefericite. Această autobiografie susține, de altfel, asumarea riscurilor.

Lui McConaughey nu îi este frică să expună părțile grele din viața sa, precum moartea tatălui sau impasul pe care l-a avut în carieră timp de 2 ani. El și-a dobândit curajul de a fi autentic ținând jurnale încă de la 14 ani. La vârsta aceea, Matthew scria pentru a reflecta asupra schimbărilor provocate de pubertate. Ulterior, însemnările sale au căpătat mai multă profunzime și, prin intermediul jurnalului, a reușit să se cunoască mai bine.

3. Kurt Cobain

Cobain este, cu siguranță, una dintre cele mai marcante figuri ale stilului muzical grunge. Cariera solistului din Nirvana dovedește că muzica bună nu trebuie să fie perfectă, dar trebuie să transmită emoție și mesaj. Grație nonconformismului său, Kurt a atras atenția asupra anumitor probleme sociale, de pildă violența împotriva femeilor și drepturile minorităților.

Sensibilitatea lui l-a determinat să se analizeze și să scrie un jurnal, fără scopul de a fi citit de altcineva, așa cum sugerează inscripția de pe coperta agendei: „Dacă vei citi, vei judeca”. Totuși, după moartea lui, agenda a fost publicată sub forma unei cărți care a păstrat un stil personal. Fața cărții este chiar coperta caietului studențesc original, iar paginile păstrează scrisul de mână al lui Kurt. Jurnalul conține versuri, scrisori către prieteni, desene și idei pentru filmări.

Fie că te pasionează politica, teatrul sau muzica, citește despre viețile oamenilor vizionari care au adus contribuții importante în lume! Dacă îți dorești să începi o nouă lectură, amintește-ți că experiențele persoanelor care au excelat în diferite domenii te vor ajuta să te descoperi și, în același timp, să afli mai multe despre societate.  

Sursă foto: pexels.com



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg