Între visul american și realitatea unei veri departe de casă. Filmul Work and Travel, în curând pe ecrane

În fiecare vară, zeci de mii de studenți români pleacă în Statele Unite prin programul Work and Travel, atrași de promisiunea unei experiențe care combină munca, independența și descoperirea unei lumi noi. Pentru mulți dintre ei, călătoria peste Ocean înseamnă mai mult decât un job sezonier: este prima experiență departe de familie și, uneori, primul pas către maturitate.

work and travel JPG
Foto: PR

Filmul Work and Travel, regizat și scris de Augustin Eduard, urmărește povestea unui grup de studenți care pleacă împreună în Statele Unite și se confruntă, pe parcursul unei veri, cu provocările și libertățile vieții departe de casă.

În centrul poveștii se află Chira Daniel și Bianca Szabo, producția surprinzând transformările prin care trec tinerii odată ajunși într-un mediu complet diferit de cel de acasă.

Dincolo de imaginea idealizată a „visului american”, filmul pune în balanță entuziasmul începutului cu realitatea de zi cu zi: primele zile de muncă, responsabilitățile unui job adevărat, oboseala, dorul de familie și nevoia de a te descurca singur. Pentru unii dintre studenți, este prima întâlnire cu rigorile unui loc de muncă, în timp ce pentru alții, provocarea principală este distanța față de cei dragi.

Pe măsură ce vara avansează, entuziasmul inițial este pus la încercare de programul de lucru și de dorul de casă. În același timp, libertatea, prieteniile și experiențele trăite împreună transformă această perioadă într-una dintre cele mai importante etape ale vieții lor.

Filmul, o producție Papa Pictures, Purplestar și Seeus, este dedicat în special tinerilor care au trecut sau trec prin experiența Work and Travel și care se pot regăsi în povestea unei generații plecate pentru câteva luni în căutarea independenței, a aventurii și a propriului „vis american”.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg