Ioana Blaj, din toamnă, în serialul "Fructul oprit"

Actualizat:
Ioana Blaj Fructul oprit actrita jpeg

Frumoasa actriţă s-a alăturat distribuţiei serialului difuzat de Antena 1. Iată ce rol va juca.

image

Cel de-al doilea sezon al serialului “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza începând cu această toamnă, aduce în faţa publicului actori talentaţi şi îndrăgiţi de publicul român, personaje noi în povestea producţiei.

“Am primit cu mare entuziasm propunerea de a juca în "Fructul oprit". Îmi doream să încep munca, să revin la ce îmi place să fac, actoria. Mă bucur nespus de mult că fac parte din acest proiect!”, declară Ioana Blaj.

Mamă a doi copii, soţia regizorului Ducu Ion şi nora producătoarei Ruxandra Ion s-a concentrat în ultima perioadă pe creşterea micuţilor săi, iar de câteva zile a revenit pe platourile de filmare.

image

Absolventă U.N.A.T.C, Ioana a jucat pe scena teatrului, dar şi în filme de lung metraj (“Live”, “Cuscrii”, “America, venim!” etc.), şi în curând va putea fi văzută, la Antena 1, în “Fructul oprit”, unde interpretează rolul Izei, o femeie independentă, axată pe partea profesională, care pune cariera mai presus de sentimente.

“Iza este o femeie puternică, foarte bună pe ceea ce face, disciplinată, reuşeşte tot ce îşi propune şi este foarte ambiţioasă. I-am împrumutat Izei din trăsăturile mele… sunt o persoană foarte organizată, îmi place să deţin controlul, lupt să reuşesc tot ce îmi propun. Sunt recunoscătoare că fac parte din acest proiect. Orice întâlnire cu colegii mei este o bucurie. Mă simt onorată şi norocoasă că lucrez cu nume mari, cu foarte multă experienţă, de la care am multe lucruri de învăţat. Cu o parte din ei am mai lucrat şi mă bucur că avem prilejul să ne reîntâlnim pe platourile de filmare de la <<Fructul oprit>>. Este primul proiect de genul ăsta la care lucrez şi sunt foarte emoţionată, dar sunt focusată să-mi folosesc emoţiile într-un mod constructiv şi să reuşesc să creez un personaj care să ajungă şi dincolo de micile ecrane.”, spune actriţa, pe care telespectatorii o pot urmări din această toamnă la Antena 1.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg