Iris îşi lansează propriul "Manifest"

Actualizat:
Iris Manifest jpeg
image

După o pauză de peste cinci ani, Iris revine cu “Manifest”, o piesă cu un puternic mesaj social. Single-ul este produs de EpiQ, iar videoclipul, regizat de Alex Ceauşu, redă în imagini problemele actuale, atât din ţară, cât şi de peste hotare.

“Melodia pe care o lansăm astăzi este manifestul fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea, ne dorim mult ca mesajul ei să motiveze cât mai multe suflete, pentru că, aşa cum şi noi ne-am regăsit în povestea acestei piese, cu siguranţă aşa se vor regăsi milioane de români care sunt “în linia întâi” şi care, în ciuda tuturor greutăţilor de tot felul, reuşesc încă să vadă frumuseţea vieţii în lucrurile mărunte, de zi cu zi. «Manifest» înseamnă un melanj copleşitor de clasic şi nou, un sound inedit pentru IRIS şi o producţie îndrăzneaţă ce nu poartă «eticheta» copleşitoare a unui gen anume. «Manifest» este un cântec actual, cu versuri autentice, încărcate de înţelesuri şi emoţii. Când cei de la EpiQ Records (Alex Pelin şi Adi Colceru) ni l-au arătat prima dată, am fost mişcaţi şi ne-am identificat imediat cu mesajul său. Videoclipul este, de asemenea, o operă de artă a lui Alex Ceauşu, un mini film în adevăratul sens al cuvântului, cu o imagine extraordinară şi personaje perfect conturate, care exprimă atât de multe emoţii, într-un timp atât de scurt, iar cei care aduc «Manifest-ul» în atenţia publicului sunt cei de la Cat Music, casa noastră de discuri. «Manifest» ne-a făcut să privim cu respect la toate realizările trecutului, dar ne-a şi dat, la timpul potrivit, impulsul de a păşi cu încredere către viitor, eliberaţi de prejudecăţi sau temeri”, declară Cristi Minculescu.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg