Ispita Raul, pentru a patra oară la "Insula Iubirii" FOTO

Actualizat:
Raul Popa Ispita de la Insula Iubirii (52) jpeg

Cel care le-a cucerit deja pe telespectatoare, dar şi pe concurente, revine în cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”, ce va fi difuzat în curând, la Antena 1.

image

Profesor de schi şi model, clujeanul revine pe plajele exotice ale Thailandei pentru a le oferi concurentelor exact ceea ce îşi doresc. Se caracterizează ca un om calm, sincer, sociabil, cu multă voinţă.

”Provocarea a fost cea care m-a făcut să particip de fiecare dată. Datorită decorului, a activităţilor inedite de acolo, ideea de a interacţiona cu femei pe care nu le-am văzut niciodată, de a le înţelege, de a le cunoaşte, de a le oferi altceva! În viaţa asta am învăţat să dăruiesc, dacă un om se împiedică, am învăţat că dacă pot să ajut, o fac pentru că pot. Am învăţat că puterea unui bărbat vine din inimă, şi nu din creier! Am învăţat să accept, să îl iubesc pe om aşa cum este, să îi respect principiile de viaţă. Eu am venit cu sufletul deschis, sper ca prezenţa mea aici să aducă claritate în ceea ce am învăţat eu că înseamnă iubirea. Am venit cu deschidere, cu sinceritate. Pentru mine, iubirea este o alegere, nu o condiţionare: Pot să trăiesc fără tine, dar aleg să trăiesc cu tine”, spune Raul.

În cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, în curând, la Antena 1, patru cupluri care au relaţii de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas îşi vor putea testa relaţia şi vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viaţă este acelaşi sau dacă se văd nevoiţi să meargă pe căi separate.

"Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit şi vă asigur că nici acesta nu va face excepţie. Oamenii au personalităţi diferite, reacţionează diferit la situaţiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. <Temptation Island - Insula Iubirii> are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionaţi!", spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg