Iulia Albu, vacanță cu părinții iubitului. Unde se află acum vedeta

alb jpg

Relația dintre Iulia Albu și iubitul ei devine pe zi ce trece tot mai solidă. Acum, criticul de modă se află în Gorj, la părinții celui cu care își împarte viața.

“Chiar în acest moment sunt într-o mică vacanţă, într-o pauză de filmări de la „Splash!“ şi proiectele pe care le am pe Antena Stars, respectiv: „I.A. cu stil“ şi „Poliţia modei“. Vor fi câteva zile pe care le voi petrece în Gorj, alături de familia iubitului meu, în linişte totală. Şi da, va fi şi foarte multă apă, şi chiar şi sărituri!”, a spus Iulia pentru Click.ro.

albu9 jpg

Mike a locuit mulți ani la Londra, unde a studiat vioara. Relația cu vedeta l-a adus însă în România.

”Iubitul meu şi cu mine ne-am cunoscut la un blind date organizat de o prietenă comună, iar eu eram cu Mikaela. Ea l-a văzut din prima secundă”, a povestit criticul de modă pentru OK!. ”El n-a dorit niciodată să se întoarcă în România până în momentul în care ne-am cunoscut. Apoi, relaţia avansând, nici nu ar fi fost decât două posibilităţi: să mă mut eu acolo sau să vină el aici. A studiat vioara la Londra. A plecat la vârsta de 13 ani cu bursă. Dar ulterior, din cauza unei probleme la un umăr, a trebuit să renunţe la această pasiune şi a lucrat foarte mult în publicitate şi marketing”.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg