Johnny Depp are o relație cu propria avocată? "Mi-a frânt inima să-l văd că trebuie să stea acolo și să asculte cele mai îngrozitoare acuzații"

Actualizat:

Avocata lui Johnny Depp, Camille Vasquez, neagă că trăiește o poveste de dragoste cu actorul. Într-un interviu, Vasquez – care a fost unul dintre avocații ce l-au reprezentat pe Depp în procesul său pentru defăimare intentat fostei sale soții, Amber Heard -a reacționat la speculațiile fanilor care dau ca sigură relația ei cu starul filmului Pirații din Caraibe.

Vasquez spune că este dezamăgită că oamenii au considerat că interacțiunile ei cu Depp au fost în vreun fel „nepotrivite sau neprofesionale”.

„Îmi pasă foarte mult de clienții mei și, evident, am devenit apropiați. Dar când spun noi, mă refer la întreaga echipă și, desigur, asta îl include pe Johnny”, a spus Camille pentru People, adăugând că starul este prietenul  și clientul ei de patru ani și jumătate. „Este și o acuzație lipsită de etică.  Este regretabil și dezamăgitor, dar în același timp nu pot spune că am fost atât de surprinsă.

vas1 jpg

În sprijinul afirmațiilor ei, Vasquez a susținut că a avut o atitudine caldă față de Depp pentru că este columbiană.  „Ce vrei să spun? Îi îmbrățișez pe toți. Și nu mi-e rușine de asta”, a spus ea. „Acest bărbat se lupta pentru viața lui și mi-a frânt inima să-l văd zi de zi că trebuie să stea acolo și să asculte cele mai îngrozitoare acuzații care i se aduc”.

„Și dacă aș pot oferi un pic de mângâiere atunci bineînțeles că fac asta, fie că îl țin de mână, fie că îl anunț că suntem acolo și că vom lupta pentru el pentru că a meritat asta”.

vas2 jpg

Vasquez a spus că este „foarte fericită” în relația cu  iubitul ei, Edward Owen.

Avocata și-a câștigat rapid fani în timpul procesului de șase săptămâni cu Depp , care a câștigat 15 milioane de dolari. Vasquez a recunoscut că atenția obținută este puțin copleșitoare

„Dar dacă pot fi o inspirație pentru tinerele care doresc să meargă la facultatea de drept, să studieze și să muncească din greu, atunci a meritat totul”, a spus ea.



Recente pe Ok! Magazine

AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg