La 38 de ani, Mandy Moore a devenit mămică a doua oară

Actualizat:

Artista a n[scut cel de-al doilea copil al ei și al lui Taylor Goldsmith, și a dezvăluit numele bebelușului.

Mandy Moore a nascut al doilea copil   Instagram (1) jpg

După luni de așteptare, Mandy Moore își ține în brațe și cel de-al doilea copil. Actrița și cântăreața de muzică pop în vârstă de 38 de ani avea deja un băiețel, pe nume August, în vârstă de 2 ani și jumătate, împreună cu soțul Taylor Goldsmith, dar tabloul lor de familie este atât de frumos completat de sosirea ușor "întârziată" a bebelușului Ozzie.

Alături de o imagine alb-negru în care apare legănându-l pe bebeluș în pat, Mandy a scris pe Instagram: "Ozzie este aici! Oscar Bennett Goldsmith a sosit puțin mai târziu, dar cu multă prestanță (și cu o voce mai ușoară și mai rapidă decât a fratelui său mai mare, spre încântarea mamei sale)."

Moore a dat asigurări că "toate zicerile sunt adevărate: inimile noastre s-au dublat și iubirea care a năvălit peste noi e copleșitoare. Este dincolo de cuvinte și suntem atât de recunoscători pentru familia noastră de patru".

Vedeta din "Tangled" a fost copleșită de mesaje de felicitare imediat după ce a făcut postarea, inclusiv unul de la actrița Ashley Tisdale, care a scris: "Felicitări, băieți!", în timp ce vedeta din Alison Brie a notat: "Felicitări, bun venit Ozzie!".

Până la venirea pe lume a mezinului ei, Mandy Moore spunea că vrea să savureze din plin timpul care i-a mai rămas cu August, încă unic copil. Mandy a adăugat că băiețelul ei "este încă prea mic pentru a înțelege conceptul de frățior, dar intuitiv cred că știe că există o schimbare în aer și că va fi cel mai bun frate mai mare din toate timpurile".

Mandy Moore și muzicianul Taylor Goldsmith s-au căsătorit pe 18 noiembrie 2018 și au devenit prima oară părinți în februarie 2021. Acesta este cel de-al doilea mariaj al artistei, prima oară ea fiind căsătorită cu actorul și regizorul Ryan Adams.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg