Laura Cosoi și-a botezat și cea de-a treia fetiță într-un loc de poveste

Actualizat:

La fel ca la primele două fetițe, și Lara a fost creștinată în Maramureș, cu frumoasele tradiții românești.

Laura Cosoi si Cosmin Curticapean botez Lara in Maramures (1) jpg

La două luni după ce a devenit mamă a treia oară, Laura Cosoi și-a dus fetița în fața preotului, pentru a primi sfânta taină a botezului.

„Botezul o să îl facem în Maramureș, cu siguranță“, spunea luna trecută Laura Cosoi. „Vrem să fie aceeași biserică, același preot. Ne-am gândit să păstrăm tradiția pentru ele, în primul rând, să nu se facă diferențe, să aibă aceeași poveste. Așa s-a făcut și la noi în familie, la aceeași biserică și același preot, s-a păstrat cumva. Să nu se facă diferența între copii, că unul este botezat undeva și celălalt în altă parte. Copiii sunt atenți la detalii, vor să știe aceste lucruri”, mai spunea ea pentru ego.ro.

Și, într-adevăr, în liniștea și frumusețea satului maramureșean, Lara, mezina Laurei și a lui Cosmin Curticăpean a fost creștinată ca și surorile sale, Rita și Vera.

Printre invitații de suflet ai cuplului s-a aflat și designerul Stephan Pelger, care a postat o imagine de la acest boho baptism, cum l-a numit el, pentru că evenimentul a avut loc în natură, cu straie din in, cu flori de câmp, lumânări, foc de tabără și accente boho. Acesta a povestit, pentru spynews.ro, cum „a cântat corul, a cântat orga, s-a cântat Ave Maria, iar mie chiar mi-au curs lacrimile, pentru că este un moment foarte emoționant“.

Cât despre fericita mămică, aceasta „s-a îmbrăcat în alb și este splendidă! Ea este oricum frumoasă, ar putea să poarte absolut orice. Cosmin este îmbrăcat cu o ie frumoasă, iar fetițele, toate trei, sunt îmbrăcate în alb. Aș putea spune că a fost o imagine angelică“.

Însă Laura n-a avut doar o singură ținută, ci trei: rochia de pânză cu volane de la biserică și cele două rochii boho de la petrecere, una ecru și alta albastră cu flori albe.

Preparatele locale, muzica populară și tradițiile maramureșene au completat, și de această dată, tabloul acestui nou eveniment din familia Cosoi-Curticăpean, care a avut loc la Casa Olarului de la Baia Sprie, a celebrului artist ceramist Daniel Leș -„ultimul dac liber“, așa cum el însuși se intitulează. Un loc de poveste, în care tradiția olăritului e menținută vie și transmisă mai departe oricui vrea să o învețe, prin intermediul taberelor de artă organizate pe domeniul transformat în pensiune.

Invitații au avut parte și de un recital al lui Pavel Ulici, în duet cu Flavia Hojda, fostă concurentă la Vocea României.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg