Lavinia Şandru a fost suspendată de la Realitatea TV

Actualizat:
Lavinia Sandru suspendata jpeg

După patru ani de colaborare, contractul fostei politiciene n-a mai fost prelungit. Iată detaliile.

image

După ce a ieşit din politică, Lavinia Şandru şi-a găsit loc printre realizatorii de emisiuni de la Realitatea TV. Fosta colegă de partid (Partidul Iniţiativa Naţională) a lui Cozmin Guşă (patronul Realitatea TV), realiza la început emisiuni săptămânale cu Edward Pastia, după care realiza un program difuzat de luni până vineri, pe tronsonul orar 18.30-20.00, iar din 2017 emisiunea "DuminiCall", de la 17.00 la 20.00.

De la jumătatea lunii decembrie, Lavinia Şandru n-a mai apărut în grila de programe a postului.

Contactată de Paginademedia.ro, Lavinia Şandru a declarat, scurt, că “deocamdată nu mai e locul meu acolo”.

Ea a confirmat însă informaţia legată de "suspendare". “Este adevărat că sunt suspendată, asta este ce mi-au spus. (...) Edward Pastia (directorul staţiei, n. r.) este cel care mi-a spus. Nu mi-a zis însă nimic “de ce”. Doar că sunt suspendată. Fără vreun motiv explicat", a precizat Lavinia Şandru.

image


Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg