Lia Bugnar, mărturisiri despre despărțirea de Anghel Damian: “M-a lovit tancul"

lia42 jpg

S-a iubit nouă ani cu Anghel Damian, dar povestea lor s-a terminat după ce regizorul a ales să își împartă viața cu Theo Rose. Deși evită să vorbească despre trăirile ei, actrița i-a făcut câteva mărturisiri lui Marius Manole în emisiunea Întrebarea Mesei Rotunde.

“M-a lovit tancul, m-a lovit. N-am citit nimic, dar știu din interior lucrurile, nu vreau să văd distorsiunile. Viața e interesantă în fiecare zi, pentru că reușesc să pun la loc ceva din mine. Sunt un om care se comportă bine în situația dată. De câteva zile încoace reîncepe să mi se pară că sunt frecventabilă”.

“În liceu, eram foarte cuminte și tălâmbă, dar nu mi-a folosit la nimic. Am intrat talentată în facultate și am ieșit un eșec. Nu m-am descurcat deloc. Am ieșit din facultate convinsă că nu pot să joc, am început să scriu, să fac spectacole cu voi”, spune Lia. Actrița declară că cea mai mare frică a ei, descoperită recent, este de ea însăși, prin faptul că reușește să se surprindă neplăcut pe alocuri, încât devine devastatoare concluzia că nu se poate baza pe ea.

Lia Bugnar Marius Manole FOTO Pro TV jpeg

Bugnar recunoaște că nu și-a dorit primul mariaj.

“Cred că îndrăgosteala este ceva extrem de plăcut omului, dar cred că ea își arată valoarea un pic după ce trece. Foarte puține lucruri țin până la sfârșitul vieții. Am fost măritată dintr-o inconsecvență față de principiile mele din copilărie. Eu nu voiam să mă mărit în viața mea și nu voiam să am copii. În cartierul nostru eram toți niște copii care ne sprijineam unii pe alții în momentele în care erau scandaluri în casă, era dezastru”, spune în premieră scenarista serialului Clanul.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg