Mădălin Farc, coregraful roman, şi-a sărbătorit ziua de naştere în casa rapper-ului Lil Wayne

Actualizat:
Madalin Farc jpeg

Mădălin Farc, cunoscut pentru faptul că a fost coregraf la “Românii au Talent”, Vocea României”, “Untold Festival” şi de mai bine de 1 an dansatorul Innei,  a plecat pentru o luna în America să facă schimb de experienţă cu alţi dansatori din San Francisco şi Los Angeles. De la o plecare ce se anunţa fără evenimente majore, Mădălin Farc a avut parte de multe surprize care i-au schimbat şederea în America cu 180 de grade.

image

De ce ai mers în America?

Am vrut în primul rând să mă reîntâlnesc cu mentorul meu, Gabriel Francisco, un coregraf internaţional de mare succes cu peste 16 de activitate. Iar în al doilea rând mi-am dorit să văd cu ochii mei cum e “the american dream”. Am tot auzit poveşti despre faptul că Los Angeles este un loc extraordinar, cu vreme incredibilă, iar entertainment-ul este la cel mai înalt nivel posibil.

Şi aşa este? Ţi s-a demonstrat asta?

În Los Angeles contează cel mai mult să conştientizezi că eşti “în the city of lost angels”. Aşa că vei găsi şi oameni care s-au pierdut pe drum, au intrat în mirajul petrecerilor, faimei, banilor, oameni falşi, dar totodată vei da şi de oameni cu multă iubire şi entuziasm. Nu mulţi reuşesc în L.A, dar cei care reuşesc acolo, au reuşit pe tot globul. Dacă dai lovitură în L.A. ajungi să dansezi pentru Rihanna, Justin Timberlake, Pharrell etc.

image

Ce ai făcut tu mai exact în LA?

Uuh, a fost totul neaşteptat. Am ajuns în LA pentru câteva zile, apoi am zburat în San Francisco să mă întâlnesc cu mentorul meu, după care am mers în Mexic unde aveam concerte cu proiectul Inna. Un rollercoaster cu zboruri. M-am reîntors în San Francisco şi mentorul meu mi-a propus să mergem în LA, el primind o invitaţie să-şi desfăşoare acolo activitatea. Am stat puţin pe gânduri, nu ştiam ce să fac, parcă aş fi vrut să rămân în San Francisco, dar apoi mi-a trimis câteva poze: “uite, aici o să stăm dacă te hotărăşti să vii”. Când am văzut pozele am zis instant “hai, mă, pleacă de aici”. Normal că am zis DA. O casă superbă, absolut minunată, situată ON THE TOP OF BEVERLY HILLS. Şi ghiciţi ce? Casa era una din casele lui Lil Wayne.  Nu mi-a venit să cred că stau în casa lui.

Te-ai întâlnit cu el?

Nu, dar am fost foarte aproape de el prin faptul că am locuit în casă lui timp de zece  zile, unde mi-am sărbătorit ziua de naştere că în poveşti. Am făcut un super video de dans în casă lui Lil Wayne şi chiar glumeam cu prietenii mei că dacă vreodată vrea să-şi vândă casă, ar putea să-l folosească drept video de promo. Aa, şi ţipă din video cu care dansez, Laurien Decibel, este extraodinară, activând că dansatoare la Dua Lipa.

Te mai întorci în LA?

Da, vremea e superbă, palmieri la orice colţ de stradă, oameni mişto şi multe oportunităţi.



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg