Mario Vargas Llosa a câştigat premiul Nobel pentru literatură

Actualizat:

După ani şi ani de aşteptare, marele scriitor de origine peruană a primit cu emoţie vestea, dar s-a declarat totodată surprins de câştigarea acestui trofeu.

După ani şi ani de aşteptare, marele scriitor de origine peruană a primit cu emoţie vestea, dar s-a declarat totodată surprins de câştigarea acestui trofeu.

Scriitor, jurnalist, politician şi eseist, peruanul Jorge Mario Pedro Vargas Llosa, născut la 28 martie 1936, este unul dintre cei mai cunoscuţi autori ai Americii Latine. A scris peste 30 de romane, piese şi eseuri, iar 1990 a candidat, fără succes, la preşedinţia ţării sale de origine.

Mario Vargas Llosa a fost omagiat anul acesta pentru „cartografia asupra structurii puterilor şi pentru descrierea rezistenţei, revoltei şi înfrângerilor indivizilor“ şi este primul scriitor latino-american care primeşte Nobelul pentru literatură după Octavio Paz, care l-a obţinut în 1980. Valoarea premiului câştigat de scriitor este de 1.4 milioane de dolari. Tot Llosa este deţinătorul unui Premiu Cervantes (1995), cea mai mare distincţie pentru literatura din comunitatea vorbitoare de limbă spaniolă şi a fost la un pas să câştige Nobelul anul trecut, când premiul i-a revenit în cele din urmă scriitoarei germane născute în România Herta Müeller.

image

, scrie Mario Vargas Llosa.

, mai crede el.

image

Printre romanele de succes ale lui Llosa amintim: „Oraşul şi câinii“, „Conversaţie la catedrală“, „Casa Verde“, „Mătuşa Julia şi condeierul“, „Sărbătoarea ţapului“, „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?“ ori „Războiul sfârşitului lumii“.

Mario Vargas Llosa este membru al „Real Academia Española“ din 1996.

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg