„Mercy Street“, primul lung metraj 3D, realizat cu o tehnică de animaţie 100% românească

Actualizat:
Poster MercyStreet jpeg

După patru ani de investiţii şi muncă susţinută, compania de producţie Opal Production a finalizat filmul „Mercy Street”, primul lung metraj 3D realizat în România, cu o tehnică de animaţie stereoscopică 100% autohtonă, concepută de Ştefan şi Alexandru (Ducu) Buzea, regizorul, respectiv creatorul şi animatorul personajelor filmului.

image

O parte din fondurile de producţie a filmului au fost asigurate de Centrul Naţional al Cinematografiei în urma câştigării conscursului de scenarii, o altă parte au fost asigurate de fonduri europene pe creaţie, iar cea mai mare parte de producătorul filmului, Radu Nicolae.  Filmul are o durată de 74 de minute, iar actorii Cristi Iacob, Ionuţ Grama, Marius Stănescu şi Vlad Rădescu şi-au împrumutat vocile pentru a da viaţă personajelor.

Filmul cu scenariu premiat – produs cu fonduri CNC, fonduri europene şi investiţii Opal Production

„Mercy Streetˮeste poveste a unui băiat de 10 ani, Lorenz, care descoperă un pasaj spre o lume secretă aflată sub lumea noastră, care îl va duce într-o mare aventură. Scopul acestei aventuri este de a salva muzica lumii din mâinile maleficului Marcus, care vrea să o folosească pentru a deveni nemuritor.

Scenaristul Alex Bordeanu a câştigat în 2010 primul loc la concursul CNC cu scenariul „Mercy Street”, care a devenit în prezent primul lungmetraj 3D realizat în România.

„Filmul a fost făcut cu multe hopuri în finanţare. În prima fază, ne-am bazat pe fonduri obţinute de la CNC, dar acestea nu au reprezentat decât un maxim de 25 %. Au venit în ajutor agenţiile de publicitate, fondurile europene, diferiţi prieteni, care au ajutat cum au ştiut ei mai bine. Pe parcursul producţiei, ne-am confruntat cu tot felul de probleme nebănuite şi neanticipate. Spre exemplu, la mijlocul producţiei, am schimbat softul, ceea ce a necesitat convertirea tuturor imaginilor. Ca să nu vorbim de fluctuaţiile de curent electric, care nu pot fi în totalitate absorbite de UPS-uri şi care îţi dau scurte fotograme negre pe imagine. Singurul lucru pe care îl poţi face este să reiei tot cadrul la procesat.

Mai mult, în România nu există o infrastructură adecvată creării unui film de desen animat. De exemplu, sunetul pentru animaţie este mult mai complex şi mai creativ decât sunetul pentru un film artistic obişnuit, dar nu sunt studiouri la care să poţi apela pentru a avea oferte concurente”, precizează Radu Nicolae, administratorul companiei Opal Production şi producătorul filmului.

image

Tehnica de animaţie concepută de fraţii Ştefan şi Alexandru (Ducu) Buzea

Regizorul Ştefan Buzea şi fratele său, Alexandru (Ducu) Buzea, creatorul şi animatorul personajelor din „Mercy Street”, ambii cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, au folosit o tehnică proprie de animaţie, inventată chiar de ei.

Construcţia vizuală a filmului de animaţie „Mercy Street” se bazează pe o tehnică originală de detaşarea animaţiei în perspectivă. Această abordare foloseşte principiul tehnicii de filmare multiplan şi oferă suportul perfect pentru a obţine efectul de stereoscopie care transformă acest film într-unul 3D. Personajele şi decorurile sunt animate clasic 2D, iar ulterior, prin acestă tehnică, de definesc între personaje şi elemente din decor, ceea ce ajută la crearea imaginii stereoscopice şi efectului 3D.

„Fiecare element sau obiect de decor a fost desenat clasic, în 2D, apoi importat într-un program 3D (Autodesk Maya), unde este plasat în perspectivă, apoi fiecare element este texturizat într-un program 2D de prelucrare imagine (Adobe Photoshop) folosindu-se tableta grafică. Astfel dispuse în acest spaţiu 3D, elementele sau obiectele vor recompune decorul generând perspectivă, construcţia multiplan, iar apoi stereoscopia,” explică Alexandru (Ducu) Buzea.

Filmul „Mercy Street“ se lansează în aprilie în cinematografele din Bucureşti şi din ţară.



Recente pe Ok! Magazine

masuta de toaleta 7290647 jpg
sunt acesti blugi dama potriviti pentru a fi purtati cu cizme inalte png
3 + 1 lucruri pe care să le verifici înainte să faci o plată online jpg
MBBFW MAR26 jpg
pexels suzyhazelwood 1204743 (1) jpg
featured image jpg
salata de boeuf  JPG
pexels vlada karpovich 5357327 jpg
okmagazine ro   Mom jeans balloon sau poate skinny  Modele de blugi în top pentru orice ocazie jpg
okmagazine ro pexels pixabay 533446 jpg
Doctor Beatrice Bălăceanu Gurău, specialist dermatologie JPG
Next Gen CALL FOR ENTRIES 26 jpg
e17048afc121092307318be62d1729567f jpg
zambet jpg
66cb988291655d03d4e0e69c091d4e17 png
Chefi și salata de boeuf jpg
Bunici, Pixabay jpg
GIK 5383 jpg