Mihaela Rădulescu şi Dan Chişu au un copil împreună, în comedia „#Selfie“

Actualizat:

După aproape 20 de ani de la momentul în care formau un cuplu în viaţa reală, sunt din nou împreună, de această dată pe marile ecrane, unde îşi continuă povestea de dragoste în filmul Cristinei Iacob.

După aproape 20 de ani de la momentul în care formau un cuplu în viaţa reală, Mihaela şi Dan sunt din nou împreună, de această dată pe marile ecrane, unde îşi continuă povestea de dragoste în filmul Cristinei Iacob. În urmă cu câteva luni, pozele cu Mihaela Rădulescu şi Dan Chişu în pat stârneau curiozitatea tuturor, acum, cu aproape două săptămâni înainte de lansarea comediei „#Selfie“, cei doi se pregătesc deja să îşi facă apariţia împreună la premiera de gală a filmului de la CinemaPRO din Bucureşti.

„E foarte nostim şi mi-a plăcut ideea Cristinei Iacob de a ne pune pe noi doi în această situaţie. E ca o poveste aspiraţional-emoţională pe care n-am trăit-o niciodată. Probabil că, atunci când eram cu Mihaela, amândoi ne-am fi dorit să avem… nu această situaţie, dar măcar să fim în această situaţie“, a declarat Dan Chişu despre asemănarea dintre povestea de dragoste trăită cu Mihaela Rădulescu şi cuplul pe care îl interpretează în comedia „#Selfie“.

selfie mihaela radulescu jpeg

Filmul îi aduce pe cei doi în ipostaza de părinţi, care pe plan financiar au reuşit să îşi susţină din plin copilul, însă emoţional au lipsit cu desăvârşire din evoluţia tinerei Yasmine (Crina Semciuc), ce poate fi descrisă cu uşurinţă ca un copil de bani gata.

În regia Cristinei Iacob, comedia "#Selfie" are o distribuţie impresionantă, din care nu lipsesc celebrităţile, Mihaela Rădulescu şi Dan Chişu fiind însoţiţi pe marile ecrane de Răzvan Fodor, Nicoleta Luciu, Carmen Tănase şi Cătălin Căţoiu.

Filmul „#Selfie“ se bucură şi de prezenţa unor actori consacraţi precum Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu şi Florin Călinescu, care vor cuceri publicul prin personajele lor savuroase.

image

Cea mai grea misiune însă le revine tinerilor care interpretează rolurile principale în comedia "#Selfie": Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin.

Filmul „#Selfie“ este o producţie MediaPro Pictures, o companie MediaPro Entertainment România şi Zazu Film, distribuită în cinematografe de Zazu Film.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg