Mihai Trăistariu, din nou în cărţi pentru Eurovision VIDEO

Actualizat:
Mihai Traistariu Eurovision 2018 jpeg

După semifinala de duminică de la Timişoara, artistul poate spera la o nouă participare pe scena marelui Eurovision, de data aceasta în Portugalia. Uite cu cine se bate pe locul din finală.

image

Dat fiind numărul mare de participanţi înscrişi, TVR organizează anul acesta nu mai puţin de 5 seminifinale. În Anul Centenarului, Selecţia Naţională a Eurovision se desfăşoară sub sloganul “Eurovision uneşte România!” şi de aceea se organizează cinci semifinale în regiunile în care TVR are studiouri teritoriale sau în apropiere.

La cea de-a doua semifinală naţională a Eurovision, care a avut loc în Sala 2 a Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara, în decorul inedit al fostului manej imperial, au participat 12 concurenţi, în timp ce ediţia 2018 a Selecţiei Naţionale a atras 72 de piese în lupta pentru un loc în semifinalele Eurovision România. În premieră, în concurs au intrat 60 de piese, câte 12 pentru fiecare semifinală.

Jukebox feat. Bella Santiago, Rafael&Andy şi Mihai Trăistariu sunt cei trei câştigători ai semifinalei naţionale a Eurovision de la Timişoara.

Aceştia s-au clasat în fruntea clasamentului, în competiţia de duminică seara, care îi conduce în finala de la Bucureşti, din 25 februarie.

Punctajul cel mai mare, de 58 de puncte, a fost câştigat de piesa “Auzi cum bate”, interpretată în limba română, urmată de piesa “We Are One”, cu 40 de puncte, şi de “Heaven”, piesa lui Mihai Trăistariu, cu 39 de puncte - lucru de care „veteranul“ competiţiei nu a fost deloc încântat.

„Nu sunt extrem de fericit, dar sunt foarte entuziasmat că sunt în finala Eurovision“, a declarat Mihai Trăistariu după aflarea rezultatelor.

Jukebox feat. Bella Santiago, Rafael&Andy şi Mihai Trăistariu se alătură celorlalţi trei finalişti Eurovision 2018, Alexia & Matei, Eduard Santha şi Echoes.

Următoarele semifinale ale Selecţiei Naţionale vor avea loc la Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie), iar marea finală Eurovision România 2018 se va desfăşura pe 25 februarie la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Reprezentantul României la Eurovision 2018 va fi ales exclusiv pe baza voturilor telespectatorilor.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg