Mirabela Dauer a reluat colaborarea cu Raul: ”Am o veste bună!"

Actualizat:
3 raul1 jpg jpeg

Au avut o colaborare fructoasă, apoi şi-au despărţit drumurile şi nu şi-au mai vorbit. Acum Mirabela şi Raul au din nou proiecte comune şi speră că publicul le va aprecierea revenirea.

”Am o veste bună! Am reluat colaborarea cu Mirabela Dauer. Îi compun Mirabelei un nou album. Suntem într-un studio de înregistrări din Cluj. De la ultima noastră colaborare şi până acum, fiecare dintre noi a mai avut şi alte proiecte. Abia aştept să vin cu prima surpriză muzicală, alături de Mirabela”, a declarat Rareş Borlea, alias Raoul, pentru Fanatik.

2 raul2 jpg jpeg

”Când am evenimente în afară Bucureştiului plec întotdeauna cu o zi înainte. Nu aş suporta gândul că aş putea să întârzii sau să apar în faţa publicului obosită. Asta pentru că respectul şi dragostea pentru publicul meu este enorm şi necondiţionat. Oriunde aş merge vizitez mănăstirile sau bisericile din zonă. Dumnezeu îmi este mereu alături şi în locurile astea mă simt mai aproape de El. Faptul că îl simt faţa-n faţă cu mine şi pot să-i mulţumesc este o bucurie şi îmi încarc sufletul” adaugă Mirabela pentru aceeaşi sursă.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg