Mircea Badea, luat la rost de un ospătar după ce a văzut bacșișul lăsat de prezentator

Actualizat:
mircea badea jpeg

Mircea Badea a trecut printr-o situație stânjenitoare în America. Prezentatorul a achitat nota de plată la un restaurant din New York și a lăsat 10% bacșiș, așa cum făcea și în  România, dar reacția chelnerului l-a lăsat fără cuvinte.

„Am fost la New York la restaurantul Quality Meats. Ne-am omenit, am consumat, apoi a venit nota de plată. Am lăsat 10% bacșiș și au venit cei de acolo să ne întrebe dacă este vreo problemă. „A fost totul ok? V-a deranjat ceva?”, am fost întrebați. Oamenii de la restaurant chiar erau îngrijorați. Le-am spus că totul a fost ok și le-am zis: „dar de ce întrebați?” Și-au dat seamă că suntem de pe altă planetă și ne-au zis că acolo bacșișul este 20%. Noi am dat prea puțin, asta era ideea”, a povestit Mircea Badea la Antena 3 CNN, în cadrul emisiunii „În gura presei”.

Mircea Badea a reușit să îi umească și pe medici. Prezentatorul recunoaște că nu mai bea apă de 30 de ani. Ba mai mult, consumă multe energizante.

„Eu beau căldări de energizante pe zi și mă culc. Vă dați seama că la mine nu mai au niciun efect. Eu nu vă spun să faceți ca mine. Beau căldări de energizante de peste 25 de ani. Eu, când citesc astfel de știri, mă întreb cum de mai sunt pe planetă. Eu am consumat energizante de zici că-s acționar. Nu mai zic cât ciuco am băut... Nu contest adevărul acestor articole, doar că uneori mă întreb cum de mai sunt în viață”, a povestit Mircea Badea la Antena 3 CNN. 



Recente pe Ok! Magazine

sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png