Mircea Radu și Ștefan Bănică Jr., amintiri cu Mitică Popescu

Actualizat:
mircea radu fb

Mitică Popescu a murit, ieri, la vârsta de 86 de ani, dar amintirea lui va rămâne întotdeauna în sufletul celor care l-au admirat, pe scenă sau dincolo de ea.

Printre cei care l-au iubit pentru felul lui de a fi se numără și Mircea Radu.

“O noapte de vară, acum aproape douăzeci de ani. Spitalul Universitar din București. Mă pregăteam să intru în scena pe care o aveam de jucat la ultimul etaj al clădirii alături de doamna Rodica Tapalagă în filmul ”Sistemul Nervos” al regizorului Mircea Daneliuc. În capătul holului era liftul. Înăuntru, cu un deget apăsat pe butonul ce ținea ușile deschise, Mitică Popescu fuma. ”Hai, zice, aleargă și tu că nu mai pot să-l țin” - știa că nu pot alerga, în spital nu se face zgomot. Am intrat în cabină și am așteptat. A tras un fum (calm, foarte calm), m-a privit și m-a-ntrebat: ”Tu ești Mircea?”. Cu ochii la degetul pe care continua să-l țină pe buton i-am răspuns zâmbind ”Da-mpărate!”. ”Trage-ți halatul la spate” - abia atunci mi-am dat seama că halatul pe care-l purtam, larg, pufos, vișiniu, bloca sistemul care dădea voie ușilor de la lift să se-nchidă… De-atunci ne-am mai văzut de câteva ori, prin culisele unor emisiuni tv. ”Tu ești, Mircea?”, mă-ntreba. ”Trage-ți halatul la spate” îi răspundeam și râdeam amândoi.

Mitică Popescu nu mai e.  Îi port această amintire plină de haz, duioșie și, cumva, recunoștință”, povestește Mircea Radu.

banica si popescu fb jpg

Ștefan Bănică Jr. a împărțit scena cu marele actor. Și nu de puține ori.

“Am avut șansa să joc cu el peste 300 de spectacole, cu "Desculț în parc", unde nea Mitică îl juca magistral pe Velasco, vecinul excentric al celor doi tineri proaspăt căsătoriți. În atâția ani, cât am jucat, am râs mult împreună și îi ascultam de fiecare dată cu interes poveștile despre marii actori din generațiile trecute, pe care îi evoca mereu cu drag și, mai ales, cu respect. Mulțam frumos pentru ce am învățat de la tine, domnule Mitică Popescu! Drum lin printre stele …”, spune Ștefan Bănică.

Mai multe pentru tine...

Mitică Popescu s-a stins, ieri, la spitalul Elias. Marele actor avea probleme cardiace, dar se lupta și cu alte afecțiuni.



Recente pe Ok! Magazine

cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg