Mirela Vaida, vacanță în Bucovina: "Nu ne-am speriat, ne-am adaptat!"

Actualizat:
mirela vaida2 jpg

Mirela Vaida a fugit pentru câteva zile în Bucovina. Prezentatoarea s-a bucurat de un weekend de poveste, dar a reușit să înregistreze și o piesă pentru Ziua Națională. De curând, vedeta a cântat și în Anglia.

“ Am venit în Bucovina pentru două zile, cu gândul să realizez foarte multe lucruri. Părea imposibil să le fac pe toate, dar Dumnezeu și oamenii buni de aici mi-au ajutat. Am vizitat locuri superbe toată ziua, pe un cer senin, cu cetină verde și peisaje incredibile! Până târziu, am fost la studio să imprim câteva piese noi de folclor, orchestrate magistral de Răzvan Mitoceanu. La prima oră, trebuia să fim pe Rarău, să filmăm un videoclip realizat de Cosmin Tomoiagă. Doar că cerul senin a adus, peste noapte, zăpadă groasă în toată Bucovina. Nu ne-am speriat, ne-am adaptat! Am filmat în Muzeul Satului Bucovinean și abia aștept să vedeți ce a ieșit. O melodie dedicată Zilei Naționale a României”, povestește Mirela.

Vedeta a bifat de curând și o călătorie la Londra și a rămas impresionată de ce a întâlnit acolo.

“Aș vrea să va povestesc despre evenimentul la care am participat la Londra, într-una dintre cele mai puternice comunități de români din diaspora. Mă încearcă atâtea emoții și sentimente, că nu știu de unde să încep. A fost pentru prima oară când am cântat pentru diasporă, cu excepția turneelor alături de Teatrul de Revistă de demult! Însă ceea ce m-a impresionat aici a fost profund: sunt localități întregi pline de români, cu magazine și mici afaceri românești, se vorbește limba română pe stradă, iar unele localități și-au "românizat" și denumirea, astfel încât Burnt Oak a devenit "Burtoc" . În Londra și în jurul ei sunt familii întregi de români, plecați de ani buni de acasă, cu frați, surori, cumnați, fini, cumetri. Sunt comunități închegate care au învățat să trăiască cu dorul de țară și de părinții lăsăți aici, dar care n-au uitat să construiască "o mică Românie" acolo, s-o cinstească, s-o crească, s-o lase moștenire... sunt copiii de români olimpici și premianți la școală, la muzică, la sport, dar care acasă vorbesc doar în limba română, mănâncă ciorbă rădăuțeană și sarmale cu mămăliguță. Aproape că m-a "durut" românismul și patriotismul lor de acolo, pe care noi, aici, l-am uitat... Ei văd de acolo frumusețea unei țări în care s-au născut, a unui popor și a unor tradiții pe care noi, aici, de multe ori nu mai dăm doi bani. Mirela și Ștefan Maxim sunt doi bucovineni din Volovat plecați de vreo 20 ani în Anglia”.

“Nu și-au pierdut accentul, nici mândria de bucovineni, nici cinstea pentru folclor, pentru costumul tradițional și pentru grai! Ei sunt cei care organizează cele mai frumoase și mai reușite evenimente românești din Anglia, ei țin legată comunitatea, ei îi adună pe români la "balurile gospodarilor", la "serile costumului tradițional", la "hora satului"! Ei gătesc românește, cheamă artiști, meșteri populari stabiliți acolo, ei dansează până se rup "pingelele"! Ei cunună, botează, nășesc, sar în ajutor, întind o mână, cresc frumos copiii în cultul familiei, al respectului pentru părinți și pentru România. Nu le ușor. Nimic nu se compară cu Bucovina lor. Dar au muncit, ca toți românii plecați. Și-au reușit. Lor vreau să le mulțumesc pentru seara absolut remarcabilă pe care am trăit-o, alături de vreo 500 romani care au venit să joace, să cânte, să simtă românește! M-am simțit extraordinar și, după mult timp, am avut sentimentul de mândrie că sunt român! Și mai cred că, atâta timp cât există așa români uniți, buni, cinstiți și muncitori, chiar dacă sunt departe, țara și poporul ăsta mai au ceva de spus” .



Recente pe Ok! Magazine

Metallica, foto Shutterstock jpg
thumbnail 1920x1080 png
62b001a6 ce3c 4eb1 90fd dcefa32ede47 jfif
imagine 16 9 natural jpg
okmagazine ro pexels olly 3760118 jpg
haine baieti jpg
evolutia comertului modern si noi oportunitati pentru antreprenori jpg
costume de baie fete jpg
therme 2 jpeg
1776776879 hWAF jpg
pexels pavel danilyuk 8112159 jpg
okmagazine ro pexels ihsanaditya 1445696 jpg
e143fb6ec49a23b6d55040759c222f6ffa jpg
e11516d7ef5bb68ad5f0e4a76cd5546e08 jpg
ghid pentru o vacanta in familie la praga cum gasesti cele mai ieftine bilete de avion jpg
Vizual concert jpeg
1776791343 U9de jpg
ritual dimineata jpg