Momente fashion sexy cu Prima Doamnă Melania

Actualizat:
melania FotorCreated jpeg

De-acum e deja istorie. Melania Trump, în vârstă de 46 de ani, este noua doamnă de la Casă Albă şi, ce-i drept, suntem siguri că se va descurca de minune la capitolul vestimentar.

Până la urmă, vorbim de un fost model, cu o înălţime de 1,80 m şi o alură de manechin, chiar şi acum, când a trecut de mult de prima tinereţe.

Donald şi Melania Trump, în 2007

Din păcate, a treia nevastă a viitorului preşedinte Trump va aborda, de-acum, nişte ţinute mai sobre decât cele cu care ne-a obişnuit, însă până când ne vom delecta cu rochiile de gală purtate la seratele de la Casa Albă, vă invităm să le trecem în revistă pe cele îmbrăcate în trecut.

Un trecut în care fostul manechin originar din Slovenia nici nu visa că va ajunge, vreodată, la Casa Albă.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg