Stilate și rafinate, Monica Bellucci și Eva Longoria au fost două dive autentice la Săptămâna Modei de la Paris

Monica Bellucci și Eva Longoria la Paris, Profimedia (11) jpg

La doar o zi după ce a împlinit 58 de ani, splendida actriță italiană Monica Bellucci a fost fotografiată la Paris, în cadrul Săptămânei Modei.

Atât ea, cât și Eva Longoria au participat la parada de modă a cunoscutei case Elie Saab. Cele două vedete au fost definiția stilului la Paris.

Starul din ”Neveste Disperate” și-a evidențiat silueta perfectă la 47 de ani cu un costum șic alb, format din pantaloni scurți și taior, pantofi cu toc aurii și o poșetă clutch neagră.

Monica a abordat o ținută mult mai sobră, s-a drapat în negru și a purtat ochelari de soare, lăsând foarte puțină piele la vedere, însă este o prezență ușor de recunoscut, chiar și așa.

Cele două au vizionat show-ul de modă confortabil, având locuri chiar în primul rând. Au stat una lângă alta și au fost surprinse vorbind și râzând.

Nu putem să nu remarcăm iarăși silueta impecabilă a Evei Longoria, o ferventă practicantă a sportului și o pasionată de stilul de viață sănătos. Și da, cât de bine se vede! Actrița efectiv emană o energie bună, este o femeie care se simte atât de bine în pielea ei, încât nu are cum să nu fie ravisantă.

Starul din Malena a simțit de data asta să se acopere excesiv, în ciuda faptului că și ea are o siluetă armonioasă.

Cu toate acestea, a mizat de data aceasta pe un stil gotic șic. Ținuta complet neagră a fost accesorizată cu o rafinată poșetă cu paiete, în ton cu bluza din voal pe care a ales-o.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg