Monica Tatoiu şi experienţa ei sud-americană FOTO&VIDEO

Actualizat:
Anguilla jpeg

Afacerista e de neoprit la capitolul vacanţe, şi bine face. Îşi trăieşte din plin anii de pensie şi vizitează cele mai frumoase locuri de pe Glob.

Monica Tatoiu în Anguilla.

Monica Tatoiu e iarăşi în vacanţă. Da, aţi citit bine. Şi de ce n-ar fi, până la urmă? Cum viaţa îi surâde, de probleme financiare nici nu poate fi vorba, iar pe cele de sănătate a reuşit să le rezolve, ce ar putea face mai bine la vârsta ei decât să se plimbe?

Din fericire pentru noi, Monica Tatoiu împărtăşeşte din experienţele sale şi cu fanii săi internauţi, iar noi putem trage cu ochiul la vacanţele sale pline de culoare.

De data aceasta, destinaţia aleasă de ea şi de soţul său, Victor Tatoiu, a fost nordul Americii de Sud, din Anguilla şi Ille Pinet, până în Bonaire, Curaçao şi Venezuela, unde au ajuns la bordul unui velier cu care au traversat Marea Caraibilor.

Şi tot într-un astfel de peisaj, cu briză marină, muzică latină şi arome din sud, Monica şi Victor Tatoiu au sărbători 34 de ani de căsnicie şi ziua de naştere a domnului Tatoiu. La mulţi ani şi la cât mai multe vacanţe frumoase!



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg