Noul show cu dinozauri de la MINA, o experiență captivantă pentru întreaga familie

MINA, muzeul de artă imersivă din România, a lansat pe 16 mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii - O călătorie imersivă în Lumea Preistorică", de la care nu trebuie să lipsească nici cei mici, nici cei mari.

image

Show-ul reprezintă o incursiune în universul preistoric, ce cuprinde întreaga perioadă mezozoică, Triasic, Jurasic și Cretacic, în care protagoniștii sunt proiectați într-un mod impresionant, pe o suprafață de 400  metri pătrați, cu proiecții 360, oferind astfel publicului o experiență completă și captivantă, în habitatul de acum sute de milioane de ani. 

Imagini realiste

Spectacolul este împărțit în 4 capitole: “Trezirea”, “Explozia Vieții, “ Adâncurile Apelor” și “Regatul Preistoric” și prezintă peste 30 de specii de dinozauri și reptile marine diferite, de la Ihtiozaur, plesiosaurii și mozozauri, la bine cunoscuții T-rex, Triceratops, Diplodocus și Stegozaur și dinozaurii aviari, Pterodactil, Quetzalcoatlus și Arheopterix. De asemenea, narațiunea prezintă dinozaurii și în rolul de părinți, aducând în scenă momentul eclozării unui pui, joacă acestora și tandrețea din cadrul unei familii.

Aceasta este prima producție proprie pe care MINA o lansează într-un nou spațiu media, “New Media Space”, realizat de o echipă amplă, formată din mai multe studiouri și specialiști independenți, care au lucrat la acest proiect extrem de complex din punct de vedere al animațiilor dinozaurilor, dar și al imaginilor realiste. 

image

Sub îndrumarea talentatei scenariste Anca Manolache de la VÂNĂ Studio, experiența vizuală a fost adusă la viață de către Michael Mircea, Noetic Studio, împreună cu Valentin Mladin și XD, care au creat grafica 3D și mediile virtuale de excepție. Animarea și riggingul personajelor principale au fost realizate cu măiestrie de către Alex Doiciu de la Emitter Studio, în timp ce Adrian Neacșu s-a ocupat de animarea și riggingul altor personaje.

Producția muzicală a fost asigurată de producătorii muzicali: Andrei Ștefanovici, compoziția muzicală, iar efectele sonore și montajul au fost realizate de Ștefan Damian. Informațiile educaționale ce susțin partea vizuală,  disponibile în română și engleză, sunt realizate de naratoarea Camelia Chenciu. Colaborarea lor a adus în scenă un spectacol pus în valoare prin proiecții ce vor avea loc atât pe tavan și podea, cât și pe pereții cu o înălțime de 5.5 metri.

Călătorie în timp

"Dinozaurii - O călătorie imersivă  în lumea preistorică" invită audiența într-o călătorie prin timp, începând cu trezirea misterioasă a lumii preistorice, marcată de sunete ancestrale și imagini care dezvăluie diversitatea și frumusețea acestui univers străvechi.

image

Spectatorii sunt martorii unor momente esențiale, cum ar fi migrația dinozaurilor, urmată de explozia de viață în urma căreia se dezvoltă creaturi fascinante și peisaje incredibile. În mijlocul acestor aventuri preistorice, vizitatorii sunt purtați în adâncurile oceanului preistoric, unde descoperă lumea misterioasă a creaturilor marine din acea epocă îndepărtată. Fiecare moment este conectat printr-o tranziție fluidă, inclusiv întâlnirea cu plantele și florile străvechi ce colorează această călătorie.

„Cu acest spectacol ne propunem nu doar să distrăm, ci și să educăm, oferind tuturor categoriilor de vârstă, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă, oportunitatea de a învăța despre istoria Pământului și despre fascinantul univers al dinozaurilor”, spun fondatorii MINA.

Realitate augmentată

În plus față de spectacolul imersiv, MINA dezvăluie și o colecție specială de tricouri cu realitate augmentată. Prin intermediul rețelei de socializare Instagram, purtătorii acestor tricouri vor putea să scaneze articolele vestimentare și să asiste la o experiență audio vizuală fascinantă: dinozaurii prind viață în fața ochilor lor. MINA a selectat patru specii de dinozauri pentru această aventură neobișnuită: Triceratops, Brachiosaurus, Quetzalcoatlus și Tyrannosaurus Rex. 

image

Cu această nouă producție, MINA continuă să redefinească conceptul de artă să ofere publicului său experiențe unice și memorabile. Durata spectacolului este de 23 de minute, iar prețul unui bilet este de 30 de lei și 25 de lei pentru grupuri. Pentru mai multe informații dați click pe site-ul oficial al muzeului, https://specials.minamuseum.com/

foto - MINA



Recente pe Ok! Magazine

salata de boeuf  JPG
pexels vlada karpovich 5357327 jpg
okmagazine ro   Mom jeans balloon sau poate skinny  Modele de blugi în top pentru orice ocazie jpg
okmagazine ro pexels pixabay 533446 jpg
Doctor Beatrice Bălăceanu Gurău, specialist dermatologie JPG
Next Gen CALL FOR ENTRIES 26 jpg
e17048afc121092307318be62d1729567f jpg
zambet jpg
66cb988291655d03d4e0e69c091d4e17 png
Chefi și salata de boeuf jpg
Bunici, Pixabay jpg
GIK 5383 jpg
Grătar, masă, relaxare   cum organizezi spațiul exterior în jurul unui punct central jpg
Negresa   ciocolata, Pixabay (2) jpg
okmagazine ro   Cum să supraviețuiești o zi întreagă pe tocuri fără a ți pierde stilul jpg
okmagazine ro pexels ferarcosn 193057 jpg
e1530562f82c6fad77d569c2177c3c829a jpg
Fațete dentare vs  coroane jpeg