Olivia de Havilland: Legenda a împlinit 100 de ani!

Este ultimul superstar în viaţă din vremurile de aur ale Cetăţii Filmului. Şi are în continuare o memorie uimitoare, graţie căreia poate depăna amintiri nepreţuite

A câştigat două Oscaruri, învingând-o pe sora ei, care a luat un singur Oscar.

Doar Kirk Douglas, cu şase luni mai tânăr decât ea, îi poate sta alături pe soclul celor mai longevive vedete ale Hollywoodului. Cum şi-a sărbătorit Olivia de Havilland incredibila vârstă de 100 de ani pe 1 iulie? Cu stil, printre pahare de şampanie şi prieteni, la Paris, unde trăieşte din anii ’50. Cu chipul strălucitor şi mai tânăr decât ar crede oricine că poate arăta un chip la celebrarea centenarului, Olivia are în continuare o memorie uimitoare. Ea a rămas în istoria Hollywoodului nu doar ca Melanie, din Pe aripile vântului, la a cărui premieră a fost aplaudată de 300.000 de oameni în 1939, ci şi ca protagonista celei mai aprige vrajbe în familie din lumea mondenă hollywoodiană. Născută din părinţi britanici în Japonia, a obţinut primul ei mare rol într-un film în 1935, în pelicula Visul unei nopţi de vară, cu James Cagney. Atunci, Olivia şi-a împlinit visul care prinsese prima dată contur tot într-o noapte de vară, pe când avea cinci ani şi descoperise trusa de machiaj pentru scenă a mamei sale, în podul casei. Doamna de Havilland avusese mai multe tentative eşuate de a deveni actriţă, de-asta nu voia ca fiicele sale, Olivia şi Joan, să-i ştie trecutul. Ei bine, fetele nu doar că au aflat, dar au şi ajuns să fie singurele surori din istoria Hollywoodului care au câştigat Oscarul pentru cea mai bună actriţă, fiecare-n parte... Amândouă au descins în California chiar cu mama lor, atunci când mariajul părinţilor lor începuse să se destrame (tatăl lor a rămas în Japonia, iar după divorţ, s-a recăsătorit cu menajera lor). În California, Olivia a început să urmeze cursuri de teatru, fiind foarte repede remarcată de un asociat al impresarului Max Reinhardt, care căuta o dublură pentru Hermia, din piesa Visul unei nopţi de vară. Anul următor, Warner Bros a realizat ecranizarea piesei chiar cu Olivia în rol principal. Iar din 1938, când producătorii au hotărât să testeze pe celuloid chimia dintre ea şi unul dintre marile sex simboluri ale acelor vremuri, Errol Flynn, steaua Oliviei a început cu adevărat să strălucească. A apărut în opt filme alături de el, printre care şi Robin Hood. O asemenea chimie a născut, inevitabil, nesfârşite zvonuri cum că cei doi ar fi împreună – alimentate şi de faptul că Fynn, deşi era însurat, avea o viaţă dezordonată. Olivia insistă, însă, că între ei nu s-a întâmplat nimic sexual, deşi recunoaşte că a fost îndrăgostită de Errol. A salvat-o de la a păcătui cu un bărbat însurat chiar Howard Hughes, care a cucerit-o cu întâlniri romantice neprevăzute: într-o seară la bowling, în alta o lua cu avionul privat şi-o ducea în Santa Barbara ca să mănânce hamburgeri... Lui Howard i-au urmat Clark Gable, John Huston şi scriitorul Marcus Goodrich, cu care s-a căsătorit şi a făcut primul copil. Între timp, sora sa, Joan, dornică de acelaşi succes ca al ei, s-a ambiţionat să calce pe urmele Oliviei, continuând o competiţie începută din fragedă pruncie. Fetele nu se înţeleseseră niciodată, după cum reiese din scandaloasa carte lansată de Joan în 1978, No Bed of Roses. Bătăile între ele erau la ordinea zilei. Iar când mama lor s-a recăsătorit cu un bărbat abuziv, care găsea de cuviinţă să le pedepsească dur pentru orice boacănă, Olivia şi Joan dădeau vina una pe alta, în speranţa că cealaltă va fi bătută mai rău... De partea cealaltă, Olivia spune că, din contră, ea şi-a protejat şi ajutat dintotdeauna sora cu 15 luni mai tânără. Şi, bunăoară, când ea filma Pe aripile vântului, a propus-o pe Joan Fontaine (sora şi-a luat numele după cel de-al doilea soţ al mamei lor, George Fontaine) pentru rolul din Rebecca, alături de Laurence Olivier, regizat de marele Alfred Hitchcock. De altfel, aşa a şi obţinut Joan prima nominalizare la Oscar – pentru ca anul următor, să obţină o a doua nominalizare, pentru rolul din Suspicion, tot în regia lui Hitchcock.

Două surori care s-au duelat toată viaţa: Olivia şi Joan Fontaine.

Iar ironia sorţii a făcut ca în acel an 1941 chiar să câştige, învingând-o pe nimeni alta decât pe propria soră, Olivia, care era în cărţi cu rolul din Hold Back the Dawn. „Toată ura din copilărie, toate bătăile noastre, momentul când Olivia mi-a rupt clavicula, toate mi-au revenit ca un caleidoscop în minte în acea seară a Oscarurilor“, a comentat în carte Joan. Finalmente, Olivia şi-a luat revanşa, câştigând Oscarul nu o dată, ci de două ori: în 1947, pentru To Each His Own, şi în 1950, pentru The Heiress. Şi poate că ar mai fi avut şi alte roluri notabile dacă n-ar fi lăsat viaţa personală să-i influenţeze cariera. A refuzat, bunăoară, rolul din A Wonderful Life, din cauza poveştii de iubire trăite cu starul masculin al peliculei, Jimmy Stewart, înainte de război. Ba chiar a refuzat rolul din Un tramvai numit dorinţă, alături de irezistibilul Marlon Brando. „Tocmai îl născusem pe Benjamin (n.r. fiul ei cu primul soţ, Marcus Goodrich), nu eram în starea mentală în care să pot relaţiona cum trebuie cu personajul pe care ar fi trebuit să-l interpretez, Blanche. Vivien Leigh a fost o alegere bună.“

Şi tot viaţa personală a îndemnat-o să lase prin 1957 Hollywoodul în urmă. Când s-a mutat la Paris, a plecat simţind că, din cauza puterii tot mai mari a televizorului, Cetatea Filmului se schimbase din zilele ei de glorie trăite în anii ’30-’40. „Mie mi-a plăcut să trăiesc printre castele şi biserici adevărate, nu printre clădiri de mucava“, spune Olivia despre decorurile hollywoodiene versus romanticele străzi pariziene. „Da, străduţele acelea pietruite mi-au plăcut la nebunie. Iar când întâlneam un prinţ sau un duce, era prinţ sau duce de-adevăratelea.“ A mai atras-o şi cinema-ul francez de artă, pe care l-a simţit mult mai aproape de inima ei decât blockbusterele hollywoodiene. Dar, desigur, două au fost argumentele cele mai puternice pentru mutarea la Paris. Presiunea competiţiei cu propria soră la Hollywood devenise insuportabilă. Toată presa de scandal era cu ochii pe ele, comentând orice meci... Aşa încât Olivia a părăsit arena şi s-a dovedit cea mai înţeleaptă, fiindcă unde a dus toată încrâncenarea lui Joan? Finalmente, cea mai cunoscută dintre ele rămâne Olivia!

Şi-a sărbătorit ziua la Paris, la fel de optimistă cum a fost mereu. La mulţi ani, Olivia!

Celălalt argument al plecării la Paris a fost Pierre Galante, editorul Paris Match de care s-a îndrăgostit şi cu care s-a căsătorit în 1955 (mergând a doua oară la altar, după mariajul de şapte ani cu scriitorul Marcus Goodrich). Anul următor, actriţa a adus pe lume o fetiţă, pe Gisele, care a ajuns să scrie pentru Paris Match despre mondenităţile hollywoodiene... Şi deşi Olivia şi Pierre au divorţat în 1979, ea nu s-a mai putut desprinde de Paris. Azi trăieşte tot acolo, într-o căsuţă de prin 1880, albă, înaltă şi îngustă ca un furnal, după cum o descrie chiar ea cu umor. Urcă şi acum în fiecare zi scările către biroul său, unde citeşte neobosit, regretând că nu a absolvit colegiul. „Bursa aceea câştigată în 1934 mă aşteaptă şi acum!“. Întrebată dacă vreun rol ar convinge-o să reapară pe marele ecran, Olivia răspunde zâmbind: „Sunt mulţumită cu rolul pe care mi l-a oferit viaţa: acela de centenară!“. Cât priveşte longevitatea sa, Olivia spune că secretul e un optimism fără margini. Niciodată nu a gândit negativ şi orice simptom legat de sănătate, apărut cu înaintarea în vârstă, nu l-a privit ca pe un blestem al îmbătrânirii, ci ca pe un mister ce trebuie rezolvat, cucerit, depăşit. De luat aminte!

Foto: Getty