Otniela, Iulian sau Lucian? Cine merită titlul de unicul supravieţuitor?

Actualizat:
Finalistii Supravietuitorul jpeg

În această seară, de la 20:30, LIVE la Pro TV, cei trei finalişti vor afla pe cine au votat juraţii Supravieţuitorul şi cine va primi titlul de unicul supravieţuitor şi premiul în valoare de 100.000 de euro.

Au trecut 44 de zile în care concurenţii din

au încercat să facă faţă probelor dificile, în care şi-au făcut alianţe şi strategii şi au trăit în condiţii extreme, fără hrană şi lucrurile cu care erau obişnuiţi acasă. Membrii triburilor Tubig şi Hangin au luptat la începutul competiţiei în echipă, apoi individual în tribul Araw, iar cei eliminaţi au fost trimişi pe Insula exilului. Din exil, numai Lucian a reuşit să reziste şi s-a întors în joc.

Lucian, Otniela şi Iulian

Cu câteva ore înainte de aflarea câştigătorului

,

a declarat: „

”.

Iulian a completat: „În afara faptului că am emoţii, aştept să vină momentul finalei, pentru că am câteva cuvinte de spus şi sunt foarte curios dacă oamenii cu care am trăit atâta timp în trib şi-au manifestat frustrarea că nu sunt ei în finală şi nu m-au votat.”.

La rândul lui, Zapp este foarte sigur pe el: „Ce să zic? Nu am emoţii, chiar nu am! Cum am zis şi la început, când am plecat de acasă şi am venit să particip la Supravieţuitorul, îmi doresc să câştig! Optimistul din mine îşi spune cuvântul! Ne vedem diseară!”.

Luni seara, în ultima ediţie înregistrată

, Otniela, Lucian, Robert, Andrei şi Iulian au avut de trecut trei probe solicitante pentru a-şi asigura un loc printre finalişti. În urma probelor extrem de dificile, Lucian, Otniela şi Iulian au dovedit că sunt adevăraţi supravieţuitori, au luptat remarcabil şi au ajuns în finală.

Cei şapte foşti colegi vor decide cine ia marele premiu

Otniela este make-up artist, este o fire sportivă, extrem de energică, iubeşte aventura şi îşi doreşte ca în viaţă să facă doar ceea ce îi place: „Dacă mi-aş programa viitorul, cred că l-aş face pe Dumnezeu să râdă.”

Lucian este barman, a făcut trei ani de box, şapte ani înot şi trei ani baschet, este foarte atent la alimentaţie şi încearcă să aibă un stil de viaţă sănătos. A început competiţia încrezător în forţele lui, s-a înscris pentru a câştiga, iar la început spunea că: „Mă voi conforma situaţiei cu calm, voi căuta să-mi asigur existenţa.”

Iulian, sportiv de performanţă, şi-a serbat ziua de naştere în Filipine, alături de colegii săi din

. La doar 19 ani, a dovedit că este un om puternic, ambiţios şi că nimic nu este imposibil. În momentul în care a decis să se înscrie în competiţie, Iulian spunea:

Cei trei finalişti află astăzi deznodământul

În seara aceasta, de la 20:30, în marea finală LIVE, Otniela, Lucian şi Iulian vor afla voturile colegilor lor care formează juriul

, Adina, Andreea, Raisa, Mircea A., Mircea S., Andrei, Robert, şi câştigătorul premiului în valoare de 100.000 de euro.



Recente pe Ok! Magazine

e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg