Pielea din jurul ochilor: sensibilități, probleme, măsuri de prevenție

21 decembrie, 2022
image

Pielea din jurul ochilor este zona feței unde epiderma este cea mai subțire. Fiind atât de fragilă, pielea din această regiune arată cel mai rapid care este starea de sănătate generală, cât de obosită ești, dar și vârsta  - reală sau nu - pe care o ai.

Cearcăne, pungi, riduri mai mult sau mai puțin pronunțate sunt numai câteva dintre problemele cele mai frecvente care pot afecta această regiune a feței. Descoperă în cele ce urmează cum să ai grijă corect de pielea din jurul ochilor, cu ajutorul unor gesturi și produse potrivite.

Cauzele celor mai frecvente probleme care afectează pielea din jurul ochilor

Principala cauză care face ca această regiune a feței să fie atât de sensibilă este faptul că pielea este extrem de subțire comparativ cu restul tenului. Acesta este motivul pentru care vei avea nevoie de produse speciale pentru îngrijirea ei, respectiv creme de ochi, separat de cele pe care le folosești pentru față. Cele mai frecvente probleme care pot apărea la nivelul pielii din jurul ochilor sunt următoarele:

Cearcănele

Acestea sunt cauzate de o microcirculație slabă. Mai precis, sângele și limfa nu sunt evacuate corespunzător și stagnează sub ochi. Pielea fiind foarte subțire, aproape transparentă, micile vase de sânge vor crea acel aspect de pete întunecate sub ochi, de culoare gri-albăstrui sau maro-gălbui.

Primele pot indica o problemă de stază venoasă cu microcirculație locală mai puțin eficientă. Celelalte apar din cauza pigmenților din piele (melanina) prost drenați, care se acumulează în vasele sangvine pe fondul încetinirii microcirculației. Cearcănele mai pot apărea din cauza îmbătrânirii, pentru că grăsimea dintre osul orbital și globul ocular dispare, iar pielea din jurul ochilor devine și mai subțire. De asemenea, cearcănele pot fi cauzate de modificări hormonale, tulburări biliare sau hepatice, constipație sau pot fi ereditare.

Pungile

În momentul în care sângele și limfa stagnează în mod constant sub ochi, pielea ajunge să se umfle și apare acel aspect de pungă. Îmbătrânirea, un proces natural cu care se confruntă corpul, poate face, de asemenea, ca pielea de sub ochi să-și piardă din elasticitate, apărând pungile. Există două tipuri principale de pungi, cele cauzate de retenția de apă, deci de o proastă drenare, și cele adipoase. Ca și în cazul cearcănelor, pungile pot fi ereditare.

Ridurile

Zonele delicate din jurul ochilor și al buzelor sunt primele cel mai expuse fenomenului de îmbătrânire a pielii. Aceste zone sunt afectate direct de sentimentele manifestate de noi, în orice moment. În funcție de tipul de piele și de îngrijire, de stilul de viață, de sex și de vârstă, aceste zone pot fi mai mult sau mai puțin ridate.

Măsuri de îngrijire și de prevenție

Există mai multe soluții pentru a îngriji pielea din jurul ochilor și pentru a-i oferi un aspect sănătos și strălucitor.

Cremele pentru ochi

Conturul ochilor necesită îngrijire specifică. Unele creme hidratante pentru față pot conține ingrediente active prea agresive pentru mucoasa oculară sau au o compoziție prea grasă, care poate migra spre ochi. De aceea cremele folosite pentru îngrijirea acestei zone trebuie să fie calmante și hidratante, pentru a o proteja de agresiuni externe, precum demachierea agresivă, razele UV, expunere la factori poluanți, fum de țigară și chiar stres. Alege un produs care să vizeze nevoile tale specifice, de exemplu, o crema antirid, anticearcăne, contra pungilor, o formulă de lifting sau specială pentru ochi sensibili. Pentru o eficiență maximă, crema de ochi trebuie aplicată zilnic, dimineața și seara.

Demachierea

Pentru că pielea din jurul ochilor este foarte sensibilă, rutina de îngrijire zilnică trebuie să fie adaptată. Atunci când te demachiezi, optează pentru un produs blând. Dacă folosești farduri waterproof, alege un demachiant gras (bifazic sau uleios) pentru a îndepărta murdăria fără a freca pielea. Clătește produsul demachiant cu apă, pentru a-l elimina complet. Abia apoi aplică acea cremă pe care o folosești pentru conturul ochilor.

Masajul și gimnastica facială

Gimnastica facială are rolul de a întări mușchii feței și conturul ochilor și este o soluție naturală accesibilă tuturor. Pentru tonifiere, închide ochii și priviți în sus, în jos, la stânga, la dreapta și încheie prin închiderea și deschiderea puternică a pleoapelor timp de cinci ori.

Gimnastica facială este benefică dacă este practicată zilnic și poate fi completată cu masajul blând, pentru stimularea microcirculației. Plasează trei degete în colțurile interioare ale ochilor și exercită o presiune ușoară, mișcându-le spre tâmple, apoi în formă de cerc. Tapotează apoi ușor și energic pleoapa inferioară.

Compresele reci

Acestea sunt benefice pentru decongestionarea ochilor obosiți și reducerea cearcănelor. Folosește cuburi de gheață pe care le treci ușor peste această zonă, pentru un efect imediat. Dacă dispui de mai mult timp, poți folosi măști din plicuri de ceai verde infuzat reci sau felii de castravete de la frigider, care au și acțiune hidratantă.

Conturul ochilor este o zonă sensibilă, foarte frecvent solicitată, care indică foarte ușor semnele vârstei sau de oboseală. Cu sfaturile de mai sus, vei reuși să-ți menții frumusețea și strălucirea ochilor, fără prea mult efort.

Sursa foto: Freepik



Recente pe Ok! Magazine

Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg
5 stiluri de design care se potrivesc perfect cu o bucătărie open space jpg
Ghid de intretinere pentru prelungirea vietii masinii de spalat jpg
Cum să alegi aparatul de vidat potrivit pentru nevoile tale jpg
Cum să îți planifici călătoria perfectă cu ajutorul unui serviciu de închirieri mașini jpg
okaymagazine ro friteuza cu aer cald  jpg
Prăjitura emblematică a Insulei Capri, Pixabay (1) jpg
zodii jpg
Viorel Mărginean, Peisaj de iarnă jpg
pexels jakubzerdzicki 19361199 jpg
Catalin Botezatu foto PR jpg
Vrei sa fii cea mai bine îmbracata din birou jpg
Bani, Pexels jpg