Placa „Heal The World” adusă de Michael Jackson la București, salvată în ultimul moment de la degradare

Actualizat:

O echipă de arhitecți a salvat placa simbol „Heal The World”, adusă de Michael Jackson la București în 1992.

placa Heal the World adusă de Michael Jackson la București jpeg

Placa simbol „Heal The World”, care reprezintă două mâini de copii ce susțin globul pământesc și care a fost adusă de Michael Jackson la București în 1992 și montată la Leagănul de Copii „Sfânta Ecaterina”, de lângă Arcul de Triumf. Pictura, ajunsese într-o stare avansată de degradare în urmă cu câțiva ani.

Din dorința de a o salva, arhitectul Mădălina Elena Toma, președinta Comisiei de Disciplină din cadrul OAR București, și echipa ArhiTem Studio au inițiat toate demersurile legale necesare pentru demontarea plăcii și, cu ajutorul unuia dintre fanii lui Michael Jackson, pictorul Mădălina Șinca, au curățat și restaurat pictura, strat cu strat.

Procesul de restaurare și conservare a plăcii „Heal The World” a fost realizat urmând toți pașii legali și tehnologici necesari într-un astfel de proiect, printr-o consultare și un dialog permanent cu specialiști restauratori din cadrul Direcției de Patrimoniu a Municipiului București, cât și cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în curtea căreia este amplasată placa „Heal The World”.

„Prin restaurarea acestei plăci, ne-am dorit să readucem în atenție un moment simbolic de solidaritate și umanitate. Acest demers contribuie, totodată, la conservarea unei bucăți importante din istoria recentă a orașului București”, spune arhitectul Mădălina Elena Toma, membru al Comisiei de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România, Filiala București.

În 1992, Michael Jackson a pus România pe harta lumii când, cu o zi înaintea legendarului concert, și-a lansat propria fundație printr-o conferință de presă la care au participat sute de jurnaliști din întreaga lume. Cu toții au fost apoi prezenți la Leagănul de Copii „Sfânta Ecaterina”, unde Megastarul a donat o sumă semnificativă și a inaugurat un loc de joacă modern, montând o placă pictată cu simbolul fundației sale, „Heal The World”.

Placa de lângă Arcul de Triumf a devenit o adevărată atracție turistică în anii care au urmat. Din păcate, trecerea timpului și-a pus amprenta asupra acesteia, iar în urmă cu câțiva ani se afla deja într-o stare avansată de degradare.

Recondiționată acum, placa „Heal The World” a putut fi admirată luna aceasta la ArhiTem Studio, în cadrul Nopții Studiourilor de Arhitectură, și va fi remontată în curând în același loc, lângă rondul de la Arcul de Triumf.

Echipa de arhitecți ArhiTem Studio a mai reabilitat în trecut și celebrul monument dedicat lui Michael Jackson din Parcul Herăstrău. În august 2009, la inițiativa fanilor lui Michael Jackson, cu sprijinul trustului MediaPro și al Primăriei Generale a Capitalei, a fost inaugurat în Parcul Herăstrău un monument comemorativ dedicat artistului.

În 2013, constatând starea avansată de degradare a acestuia, comunitatea Michael Jackson România a inițiat un proiect de reabilitare. Echipa ArhiTem Studio s-a alăturat demersului, elaborând proiectul tehnic și documentația necesară obținerii autorizațiilor.



Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg