Povestea lui Mihai Dăscăliuc, plecat din ţară pentru a-şi face propria afacere în Dubai: „În România trebuia ca totul să fie cu şpagă“

Are trei companii în domeniul cosmeticelor şi 12 milioane de dolari cifră de afaceri, la care a ajuns în doar patru ani, dezvoltându-şi vechea pasiune pentru parfumuri. Mihai Dăscăliuc a crescut odată cu Dubaiul. La 26 de ani, când a ajuns aici în 2001, locul aces­ta era foarte departe de ceea ce este acum.

„În 2001 Dubaiul era întins numai pe două bucăţi, pe dreapta şi stânga canalului, şi erau doar trei mall-uri. Ultima clădire din Dubai era Burj Al Arab. Astăzi, Dubaiul nou în­cepe de la Burj încolo. Dubai Downtown, unde suntem acum, nu exista. La început, a fost doar o pancartă, apărută în 2004, pe care scria că aici va fi în curând cel mai prestigios kilometru pătrat de pe planetă. Şi noi cam făceam mişto de ei şi ne întrebam când va fi asta. În mai puţin de zece ani s-a întâmplat. În 2010 deja s-a inaugurat Burj Khalifa, care în 2004 era anunţat de un afiş”, spune Mihai Dăscăliuc.

N-a venit aici cu gândul de-a deveni mili­onar. Nici vorbă. A plecat cu un contract de vânzător într-un mall. Iar planul iniţial era unul cât se poate de modest: să strângă bani de o casă şi o maşină şi să se întoarcă în România: „A fost o decizie fortuită, pentru că mi se închise­seră toate uşile în România în 2001. Lucrasem deja cinci ani într-o mare companie de elec­tronice, iar compania se ducea către nicăieri. Soţia încercase şi ea pe partea de afaceri în România cu două saloane de înfrumuseţare. De asemenea, mergea descurajant treaba. Şi, când a apărut această oportunitate, am plecat ime­diat în Dubai. La acea vreme, nu prea existau posibilităţi să pleci în altă parte, încă ne trebuia viză să mergem până la Milano sau Viena. La fel şi pentru Dubai. Acum nu mai e cazul. Şi acea oportunitate - să vii cu un contract de vânzător la Dubai - pare foarte mică acum, dar atunci a contat. În 2001, un salariu bun era de 300 de dolari. Eu am venit pe 700 de dolari”.

„La primul job lucram într-un department store şi vindeam ceasuri de lux. Aveam clienţi numai dintre cei bogaţi. Deci am intrat direct în lumea asta de vânzări pe articole de lux. După trei-patru ani am început să cresc, după ce am învăţat sistemele de aici, să mă adaptez mai bine cu clienţii şi cu staff-ul multicultural. Am fost merchendiser, superviser, şef de magazin, şef de departament, brand manager, division manager şi am încheiat ca general manager. În 14 ani, am crescut de la vânzări până la director general. Angajaţii erau 100% expaţi. Localnici deloc. Doar patronii erau localnici. Majoritatea localnicilor preferă să lucreze în instituţii de stat, guvernamentale, pentru că aceste posturi se plătesc foarte bine şi intenţia lor este de a-şi servi ţara“, adaugă Mihai Dăscăliuc.

Una dintre diferenţele de sistem faţă de Ro­mânia a fost stilul de management. Lucru pe care l-a preluat ulterior şi în propria afacere: „După ani de lucrat în România, venind aici am fost foarte surprins de stilul relaxat de mana­gement. Uneori mi s-a părut chiar prea rela­xat. Când spuneam: «Vreau să plec în vacanţă poimâine, îmi trebuie o zi liberă, vreau să-mi schimb programul», în 99% din cazuri răspunsul era «Da». E şi o cultură unde şi pierderea face parte din business, sunt luate ca parte din obişnuinţă. Şi eu cred că un anagajat mai puţin stresat e mai eficient. Pentru că dai mai mult în momentul în care simţi că faci parte dintr-o familie, nu dintr-o corporaţie. Iar pentru mine asta a contat enorm, fiindcă eu, ca manager, nu am avut dintre cele mai mari salariile“.

De la general manager, la propria afacere

După trei ani de senior management, şi-a dat seama că sunt oportunităţi mult mai mari decât a sta într-o corporaţie într-o poziţie de unde nu mai putea creşte: „Iniţial, venisem aici să stau trei-patru ani şi să mă întorc în Româ­nia. Nu a mai fost cazul. Planurile s-au schim­bat când am descoperit oportunităţile de aici şi am văzut câte uşi mi se deschid. După ce am observat aceste dezvoltări masive, am zis OK, rămân aici. Nu mi-am propus să devin direc­tor general în Emiratele Arabe, nu mă vedeam stând aici 18 ani şi alţi ani care vor urma“.

Când a hotărât să facă pasul spre propriul business, Mihai Dăscăliuc a ştiut din primul moment exact ce vrea, în ce domeniu va acţi­ona. Întotdeauna îi plăcuseră parfumurile, iar acesta era un vis mai vechi de-al său, de când trăia în România şi mergea foarte des, pe Bu­levardul Magheru din Bucureşti, la magazinul Eva, să se bucure de testerele celor mai scum­pe parfumuri de acolo: „Mă duceam cu priete­nii mei. Şi îmi promiteam cu ei că ne întoarcem să ne cumpărăm parfumurile care ne plăceau. De-asta afacerea mea e ca un vis împlinit, deşi nu mă gândisem niciodată să ajung să lucrez la acest nivel în parfumuri. Prima companie am înfiinţat-o în 2015. În doar patru ani, a ajuns la 12 milioane de dolari cifră de afaceri. Investiţia iniţială a fost de aproape 1 milion de dolari. Am avut investitori la început, parteneri de afaceri pe care îi cunoscusem la jobul de dinainte. Mie nu mi s-a părut o creştere rapidă pentru că, după 14 ani, aveam toate contactele din dome­niu şi în regiune. Aşa că am luat câteva branduri pentru distribuţie şi lucrurile s-au legat uşor. Am făcut un joint venture cu brandul de par­fumuri Kilian pe toată zona golfului, până când compania a fost vândută. Acest joint venture a fost o mişcare foarte bună! Ulterior, am luat mai multe branduri, un portofoliu bunicel şi m-am dezvoltat şi pe partea de retail. Am des­chis două magazine de parfumuri, apoi am luat o licenţă... Acum am şapte magazine în Emira­te, iar anul acesta deschidem două şi în Arabia Saudită. Sper să mai avem şi aici măcar patru, dar pe partea de art of shaving, o franciză din SUA pe care am adăugat-o business-ului meu, cu toate produsele de înfrumuseţare pentru bărbaţi. Noi îi spunem from head to toe. Ce e interesant e că avem foarte multe femei clienţi, pentru că ele cumpără pentru bărbaţi cadouri. Şi există şi partea de service, cu tuns, bărbierit şi facial, care merge şi ea foarte bine“.

Comparaţia cu România

Inevitabil, discuţia cu Mihai ajunge aici. La România. La cum priveşte el în prezent ţara de unde a plecat acum 18 ani şi nu ştiu de ce aşteptam o analiză tranşantă, dură, a realităţii româneşti, văzută din căldura lu­xosului Dubai. Însă Mihai mi-a oferit o vi­ziune echilibrată şi pertinentă: „Există me­reu tendinţa de comparare a României cu alte ţări. Nu poţi aduce România în Dubai sau Dubaiul în alte ţări. Sunt două sisteme diferite. Două continente diferite. În aceas­tă regiune banii vin din pământ, din petrol. România merge pe direcţia europeană, unde dezvoltarea merge mai încet, investiţiile vin din taxe, deci este un pic mai complicat. Poate România are nevoie de nişte lideri mai dinamici, care să se gândească la pla­nuri pe termen lung, pe 15 ani. Pentru că un proiect de mare anvergură nu se poate face în patru ani“.

Unul dintre marile avantaje ale sistemului din Dubai e şi lipsa birocraţiei: „În România, când am încercat să fac un bu­siness, trebuia ca totul să fie cu şpagă. Aici, nici măcar la restaurant nu prea laşi bacşiş, e un pic ieşit din cultură. Aici nu există con­ceptul de şpagă“.

În Dubai, Mihai a trecut prin mari schim­bări şi în viaţa personală. A divorţat, a cu­noscut din nou dragostea, recăsătorindu-se în 2011 cu o filipineză, care are o fiică de 17 ani, pe care Mihai a adoptat-o. O familie alături de care spune că nu are multe extra­vaganţe, chiar dacă veniturile îi permit asta: „Îmi place să-mi iau familia şi să călătorim în locuri de lux, trendy şi fancy, la Monte Carlo sau la Miami, de exemplu. Pe asta îmi place să-mi cheltui banii”.

Oricât de mult ar călători, însă, Mihai ştie că, la un moment dat, va reveni în ţara natală: „Orice am face în străinătate, plănuit sau neplănuit, ne gândim că, la un moment dat, ne retragem pe plaiurile noastre. Aşa mă gândesc şi eu, ca la pensie să mă retrag în România“.